Euro: integrare fiscala sau desfiintare

Integrare fiscala sau desfiintare - cam in acesti parametri au ajuns analisti internationali de marca sa puna problema euro! Chiar asa: de la o extrema la alta! Ar fi destul de superficial ca responsabilii monedei europene sa se culce pe urechea ca, in mare majoritate, analistii care pun astfel problema sunt americani, putand fi deci suspectati ca joaca, direct sau indirect, in favoarea dolarului pentru ca nu cumva sa-i fie amenintat tronul acestuia.

Abordarea ori-ori, fara a se lua in mod serios in considerare vreo formula de mijloc, dintre cele de care nu s-ar putea spune ca n-ar fi vehiculate, are insa temeiuri precise.

Situatia in care s-a ajuns cam exclude compromisurile ce au constituit regula de pana acum in materie, de la conceperea pana la functionarea in practica a euro. La baza euro a stat liberul consimtamant al unor state puternic dezvoltate din Europa Occidentala de a-si pune in comun resurse economice si de a le administra in comun.

Nivelul inalt si sensibil omogen de dezvoltare le-a permis acest lucru. Liantul indispensabil l-a constituit gradul ridicat de interconectare a economiilor nationale ale tarilor respective si integrarea lor pana la nivelul unor politici unice sau comune in anumite sectoare, activitati sau domenii, de la agricultura la liberalizarea schimburilor si comertul exterior.

Dar euro are in spate doar o banca centrala (care emite euro si il gestioneaza pe ansamblu), nu insa si un stat, de care orice moneda are nevoie si "fizic", pentru a ne exprima astfel, precum si psihologic (ca incredere). Statul din spatele euro nu exista.

Nu exista o uniune politica a tarilor care participa la euro. In ciuda unei coordonari, de altfel firave, fiecare stat are o politica externa proprie. Nu exista o politica de aparare comuna. Nu exista nici macar o politica unica sau comuna in domeniul strategic al energiei.

In sfarsit si poate din anumite puncte de vedere in directa legatura cu functionarea euro, nu exista o politica fiscala comuna. Cateva reglementari comune (precum in cazul accizelor si procedurilor TVA) vizeaza domeniul taxelor indirecte din spatiul comunitar.

Dar atat. Stabilirea nivelului TVA este apanajul fiecarei tari in parte. Atribut integral al suveranitatii nationale a fost si ramane domeniul taxelor directe, pe venit si profit. Astfel, euro s-a nascut si a functionat fara trezorerie.

Exista trezorerii nationale, dar nu o trezorerie a euro. Trezoreria este stocul tampon al unei monede. Aici se strang sumele in moneda respectiva si de aici sunt difuzate sumele in moneda respectiva.

Rolul de evidentiere si control, dar si de salvgardare in caz de disfunctionalitati din indiferemt ce cauze aparute, este cu atat mai mare cu cat - precum in cazul notoriu al tarilor participante la zona euro - bugetul tranziteaza o parte mai mare din PIB.

Or, in cazul acestor tari este vorba de cel putin 40%, daca nu chiar 50%. Criza a probat violent ca euro n-are trezorerie. Si ca disfunctionalitatile aparute in anumite segmente ale zonei euro sunt comunicate intregului sistem fara ca acesta sa poata sa se apere prin simple transferuri din stocul tampon inspre segmentele in suferinta.

De fapt, tarile cu gestiuni eficiente, in frunte cu Germania si tarile nordice, probabil nici nu s-au gandit de la inceput sa-si puna resursele intr-un stoc tampon comun pe care sa-l vlaguiasca indisciplinatii (mai ales din Sud) ai sistemului, girandu-le acestora din urma transformarea lor intr-un fel de profitori incurabili.

Criza a pus in evidenta la fel de abrupt ceea ce probabil artizanii euro stiau, dar fie au ignorat, fie, din motive politice, au acceptat.

Cei cu un nivel de dezvoltare sensibil mai redus n-aveau ce cauta in zona euro. Caci nu pot fi compatibili pe fond cu cei competitivi, ramanand de caruta si, pana la urma, tragandu-i in jos si pe ceilalti si punand astfel in pericol sistemul insusi si munca de peste 40 de ani de constructie a monedei europene.

Compromisul conjunctural nu poate tine loc de solutii de fond. Un aranjament de peste 750 miliarde euro a fost facut - ca un fel de fond de ajutorare la care sa se apeleze in caz de avarie - pentru a se inlocui trezoreria care lipseste.

Pe termen lung, o trezorerie nu poate avea inlocuitor un surogat. Iar pentru o trezorerie este nevoie de o integrare fiscala a tarilor din zona euro, din care sa se poata face transferuri intre segmente in caz de nevoie.

Viata impinge tarile care au adus euro pe lume sa stranga randurile economic si politic daca vor sa mai aiba in lume o expresie concreta a prezentei lor, adica o moneda, care nu este altceva decat o expresie economica, dar si politica.

Nu trebuie sa fii american pentru a intelege acest lucru, poate chiar trebuie mai degraba sa fii european!