Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

De ce Europa de Est este in fruntea crizei?

De ce Europa de Est este in fruntea crizei?

„Tarile in dezvoltare sunt lovite de socuri succesive in conditiile in care economiile puternic industrializate se afla in declin, iar bancile si-au restrictionat operatiunile de creditare. Tarile din Europa Centrala si de Est sunt cele mai amenintate.“

Declaratia apartine presedintelui Bancii Mondiale, Robert Zoellick. Ceea ce domnia sa nu spune este de ce tarile din Europa Centrala si de Est sunt cele mai amenintate in conditiile actualei recesiuni globale, considerata cea mai severa de la al doilea razboi mondial incoace.


Nu s-ar putea cumva ca presedintele Bancii Mondiale sa nu stie de ce, caci nu traieste prin luna. Si nici nu este realist sa credem ca domnia sa nu si-a pus aceasta problema a explicatiei. Mult mai sigur, domnia sa stie prea bine, a analizat problema, dar nu i-a convenit si sa spuna despre ce este vorba.


Explicatia simpla – pe care o stie si presedintele Bancii Mondiale si oricine ar cerceta cazul – este ca aici, in Europa Centrala si de Est, a facut capitalul privat occidental cele mai mari ravagii in ultimii 20 de ani, adica dupa caderea comunismului in aceasta parte a lumii.


Si nu poate fi o intamplare ca aici, si nu in alta parte (inclusiv in tari mai slabe din asa-numita lume a treia), apar problemele cele mai acute. Odata cu caderea comunismului in aceasta parte a lumii, terenul de aici era unul ideal pentru o expansiune puternica, in forta si cu mare viteza, a capitalului privat international.


Si se poate spune ca s-a incercat aici de catre acesta un experiment la scara vasta constand intr-o insertie masiva si brusca (din punct de vedere istoric) de economie financiara in economii reale precare (chiar subdezvoltate in unele tari), pentru a le transforma rapid in piete de desfacere pentru produsele si serviciile din Vest.


Vehiculul acestei insertii l-au constituit bancile straine, care au luat bani de la bancile-mama din Vest si i-au imprumutat fara limite in tarile estice, generand in acestea din urma un consum rapid supradimensionat, proces cu care cresterea productiei interne, nici sa fi vrut, nu ar fi putut tine pasul.


Punctul nevralgic al experimentului l-a reprezentat deficitul extern al tarilor estice, care s-a creat inevitabil, in masura in care expansiunea consumului, determinata de explozia creditarii, a fost, datorita vitezei, acoperita aproape integral din import.


Corifeii birocratiei fnanciare internationale – de la FMI sau Banca Mondiala – stiu bine toate acestea. Dar n-au vorbit vreun moment, in mod deschis, despre experimentul din tarile Europei Centrale si de Est.


Si, mai ales, nu au atacat direct pericolele acestui experiment, care sunt legate de indatorarea externa excesiva si nesustenabila, dar, evident, constientizandu-le perfect, le tot evoca sub diferite forme indirecte, precum avatarurile unui deficit de cont curent extern prea mare sau vulnerabilitatile externe in conditiile unei crize financiare internationale.


Si, ca atare, in loc sa fi cerut explicit comprimarea severa a deficitului extern, ceea ce ar fi presupus restrangerea cererii interne prin stoparea creditarii si chiar majorarea impozitelor, au mentionat tot felul de expediente, precum micsorarea deficitului bugetar sau aducerea bugetului pe excedent (cu toate ca nu sectorul public, ci sectorul privat era cel responsabil de deficit) sau franarea cresterii salariilor (cu toate ca nu cresterea salariilor, ci cresterea aiuritoare a creditarii era responsabila de expansiunea fara limite a consumului).


O singura data expertilor de la FMI le-a scapat porumbelul din gura, atunci cand au spus intr-un raport ca „fluxurile mari de capital privat pot afecta economiile cu un deficit de cont curent ridicat“, adaugand chiar ca „majoritatea pietelor emergente din Europa se confrunta cu acest fenomen“.


De fapt si de fapt, FMI stia ce stia! Mai bine decat oricine altcineva! Pe la sfarsitul anilor '90, FMI era nu numai supracontestat, dar si practic secatuit financiar. Absolut din acelasi motiv: lantul de crize financiare din America Latina, Asia si Rusia, puse toate pe seama esecului retetarului prescris de FMI!


In numai cativa ani, FMI a trebuit sa angajeze sume uriase pentru a finanta scoaterea din impas a tarilor din lantul de crize si evitarea unei contagiuni la scara internationala. FMI cunostea mai bine decat oricine cum statea de fapt treaba.


In toate tarile cuprinse de criza, mai intai fusese invazia capitalului strain, insotita de un drenaj masiv de profituri spre strainatate, dupa care, la un moment dat, din cauze diverse, a urmat retragerea aproape brusca a acestuia.


„Delichidizate“, tarile respective – chiar daca de notorietate, cum ar fi Mexic, Rusia sau Coreea de Sud – au intrat in criza financiara.


FMI, care foloseste de fapt fonduri publice, a trebuit sa scoata castanele aruncate in foc de capitalul privat. FMI era excedat si, pe cat era de dedicata birocratia sa capitalului privat international, a incercat totusi, din spirit de conservare institutionala, sa-si salveze pielea, propunand o schema care a devenit celebra: „burden sharing“ (impartirea poverii).


O impartire a poverii in principiu intre capitalul public si capitalul privat! In sensul ca, daca „stricaciuni“ au fost provocate de capitalul privat, atunci si „reparatiile“ sa fie facute tot cu capital privat.


Dar, pentru ca FMI n-a indraznit sa ceara direct capitalului privat international partajul, totul s-a rezumat la obligarea stupida a tarilor in restriste de a se imprumuta ele tot de la privati pentru a acoperi datorii la privati si de a nu mai folosi in acest scop bani publici, cum ar fi cei de la guverne, de la FMI sau Banca Mondiala.


Bineinteles ca in acest fel FMI a trimis tarile in restriste – printre care s-a numarat la vremea respectiva si Romania – in gura lupului, ceea ce le-a agravat acestora situatia si n-a rezolvat catusi de putin problema, care era una intre capitalul privat international (banci comerciale, companii industriale, fonduri de investitii) si institutiile financiare precum FMI sau Banca Mondiala care folosesc fonduri publice.


Acum, la peste un deceniu dupa esecul lamentabil al experimentului „burden sharing“, FMI si Banca Mondiala, in timp ce tac in continuare in a nu spune cum stau de fapt lucrurile, se straduiesc – mai rau! – sa ascunda murdariile sub pres.


Vorbesc despre vulnerabilitati extreme ale tarilor din Est la manifestarile actualei crize economice si financiare internationale, dar nu spun nici ca nimeni altcineva decat capitalul strain a generat aceste vulnerabilitati si nici ca datoria externa a acestor tari nu este a lor, ci a Vestului.


Ba, intr-un mod elucubrant, pun tari ca Romania sa se imprumute la ele insele nu doar spre a acoperi ravagiile facute de capitalul privat international, ci spre a le finanta expansiunea aici, care macar ca finantare ar trebui sa fie treaba exportatorului de expansiune, si nu a importatorului de expansiune!


Este un pas extrem de periculos pentru ca este deschiderea unei noi prapastii pentru economii dezechilibrate de criza.




 


Intra pe Biztube, primul video-portal de business din Romania, ce reuneste interviuri de marca cu greii din lumea afacerilor si stiri economice de ultima ora.



Ti-a placut acest articol?
Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 7912 ori
Citeste mai multe desprebanci bani creditare criza fmi fonduri