Bancile straine - placa turnanta a datoriei externe

Din cauza faptului ca practic toate bancile din Romania sunt straine, indatorarea - o dominanta a zilelor noastre peste tot in lume -, are in Romania caracteristici aparte, bizare, neclasice! Mai important decat toate acestea este ca indatorarea cu pricina devine netratabila si necontrolabila, indeosebi prin intrepatrunderile datorie interna/datorie externa si agresiunea extrem de violenta a datoriei private asupra datoriei publice.

Nimeni nu stie exact care este situatia arieratelor (datorii neplatite) pe ansamblu in economie - companii catre banci, companii catre stat, companii catre companii, stat catre companii, stat catre banci, stat catre populatie, populatie catre companii, populatie catre banci, populatie catre stat etc.

Nu exista decat estimatii, dar acestea sunt fabuloase!

Oficial, statul are de platit companiilor vreo 2 miliarde de lei. Pe fluxul invers este vorba insa de sume de circa 10 ori mai mari.

Dar, in functie de modul de calcul, arieratele statului catre sectorul privat ar fi de 2 miliarde de euro, si nu de lei. Oricum insa, statul ramane in inferioritate la ceea ce are de dat sectorului privat fata de ceea ce are de incasat de la acesta.

Grosul arieratelor se afla intre companii. Chiar daca un furnizor poate raspunde la o neplata din partea unui client prin incetarea livrarii, acesta de multe ori incearca sa amane masura de retorsiune din cauza unei relatii de captivitate fata de clientul cu pricina.

Ceea ce se cunoaste mai bine este cuantumul datoriilor in care placa turnanta o constituie bancile. Aceasta reprezinta cea mai mare parte a indatorarii globale si aici intervin de altminteri caracteristicile destabilizante amintite. Sa privim tabloul.

In esenta, este vorba de ban adus de afara inseosebi de catre banci - repetam, practic toate straine - pentru finantarea expansiunii lor si a companiilor straine nebancare in Romania. In total, datoria externa care trece in contul Romaniei ajunge la vreo 90 miliarde euro.

Din aceasta, vreo 25 miliarde reprezinta imprumuturi contractate de statul roman in strainatare, respectiv, in principal, emisiuni de titluri pe pietele externe pentru finantarea deficitului bugetar si imprumutul-mamut de la FMI-UE-Banca Mondiala din care au intrat in tara pana acum vreo doua treimi.

Populatia nu s-a imprumutat in strainatate, iar companiile cu capital autohton au facut-o extrem de putin, caci nimeni din strainatate nu le-a dat credite.

Deci tot restul reprezinta imprumuturi pe termen mediu si lung, dar si pe termen scurt (adica sub un an) luate de subsidiarele din Romania ale capitalului strain (banci si societati nebancare) din strainatate (indeosebi de la mamele lor din Occident), dar care, constituind angajamente financiare facute din Romania, trec in contul datoriei externe a tarii.

Este vorba de ceea ce am putea numi componenta straina a datoriei externe a Romaniei.

Care este masiva si de departe prevalenta, reprezentand covarsitoarea majoritate. Si care este impartita in proportii aproximativ egale intre bancile straine si companiile nebancare straine.

Sumele imprumutate din strainatate de bancile insele, precum si cele imprumutate de companiile nebancare, care evident ajung tot in banci, au fost convertite de catre acestea din urma in credite acordate populatiei romanesti si firmelor cu capital autohton, precum si statului roman pentru finantarea deficitelor bugetare.

Este vorba in total de vreo 70 miliarde euro, din care statului ii apartin vreo 20 miliarde euro, iar circa 50 miliarde euro sunt datorii impartite in proportii aproape egale intre populatie si firmele cu capital autohton.

Se poate observa ca exista o diferenta de circa 20 miliarde euro intre sumele angajate financiar in strainatate din Romania si cele pe care bancile straine din Romania le convertesc in datorii interne catre stat, populatie si firme autohtone.

Este vorba de un fel de sold permanent al unui du-te-vino pe termen scurt practicat de firmele straine (banci si societati nebancare) spre a-si finanta capitalul de lucru si a specula pe curs si dobanzi.

Caci, evident, investitii nu se fac din transferuri pe termen scurt.

Si asemenea bani nu sunt folositi nici pentru conversiuni in creditari interne.

Aceasta indatorare pe termen scurt de circa 20 miliarde euro - echivaland aproape cu jumatate din bugetul tarii - este cheia intelegerii multora dintre problemele actuale relativ inexplicabile din economie si, in orice caz, a terifiantului acord cu FMI si imprumutului insotitor, poate nu intamplator, tot de 20 miliarde euro!

Daca in Romania ar fi capitalism, si nu o forma bananiera a acestuia - si, deci, s-ar aplica strict principiul cine se indatoreaza, acela plateste! -, n-ar fi nici o problema.

Asta ar insemna, pe de o parte, ca atat statul cat si firmele straine (banci si companii nebancare) sa-si plateasca datoriile angajate in strainatate din Romania.

Toate acestea sunt datorii externe. Si, pe de alta parte, ca statul, populatia si firmele autohtone sa-si plateasca datoriile la bancile din Romania.

Acestea sunt evident datorii interne. Or, ce se observa?! In timp ce datoriile interne la banci sunt platite sistematic si, cu unele restante (deocamdata mici), se afla oricum in grafic, in ce priveste datoriile externe este dezastru.

Companiile straine bancare si nebancare nu vor, tocmai in momentele cele mai tensionate, cum a fost la inceputul lui 2009, sa rostogoleasca datoriile pe termen scurt ale subsidiarelor lor din Romania.

Ba, mai mult, ameninta ca, daca o platesc, ele si pleaca din Romania!

Si cu aceasta amenintare au obligat statul roman sa se imprumute el extern ca sa le aduca pe piata finantarea pe care n-o mai aveau de la mamele lor.

Cu alte cuvinte, prin indatorare suplimentara, statul este pus sa inlocuiasca finantarea privata care ar fi trebuit sa vina in contul platii datoriilor indeosebi pe termen scurt ale firmelor straine.

Asa ceva nu se putea intampla daca bancile din Romania nu erau straine!

Rezultatul: datoria externa creste de-acum pe seama sporirii indatorarii statului (care in privinta cu pricina n-are nici o vina), iar datoria interna creste tot pe seama sporirii indatorarii statului, evident catre bancile straine!

Statul se indatoreaza extern pentru a plati datoriile firmelor straine si se indatoreaza si intern pentru a-si putea plati indatorarea externa.

Se evidentiaza lesne din acest mecanism ca indatorarea externa care trece in contul tarii nu se mai poate converti in indatorare interna pentru crestere economica, buna sau rea, sanatoasa sau nesanatoasa!

Bancile straine din Romania pot prospera fara economie! Evident, insa, acest lucru nu se poate petrece decat pasager.

Pana cand economia va fi inmormantata definitiv.