Brasovul, noul pol al investitiilor din Romania. Vezi cele mai noi proiecte

Joi, 29 August 2013, ora 08:10
8932 citiri
Brasovul, noul pol al investitiilor din Romania. Vezi cele mai noi proiecte
Macheta complexului Auchan / Sursa foto: Curierul National

Brasovul este un pol de dezvoltare pentru Romania si un model de urmat, spunea ambasadorul Austriei la Bucuresti, Michael Schwarzinger, care a vizitat de curand metropola brasoveana. Primarul George Scripcaru confirma interesul investitorilor straini si precizeaza ca din aceasta toamna firme importante vor continua sa se extinda, cu investitii substantiale.

Ambasadorul Austriei a laudat Brasovul, spunand ca, este "o situatie particulara, pentru ca atat judetul Brasov cat si municipiul au demarat o serie intreaga de proiecte in infrastructura si parcuri industriale, domenii care atrag investitorii".

Primarul Brasovului, George Scripcaru, a confirmat ca in aceasta tomna vor incepe o serie de proiecte anuntate inca de anul trecut, pentru ca investitorii straini isi doresc sa continuie dezvoltarea pe piata locala. Contactat de Business24 edilul sef a spus ca, din toamna, grupul german Continental va deschide o noua fabrica la Ghimbav, in judetul a Brasov, in urma unei investitii de 40 de milioane de euro, care va infiinta peste 500 de locuri de munca.

Continental deschide o fabrica in octombrie

Grupul german Continental Automotive a mai investit aproximativ 20 de milioane de euro in fabrica de la Cristian, unde a facut 100 de angajari, in noua facilitate cu o suprafata de 4.000 de metri patrati. Grupul este unul dintre cei mai cinci furnizori de componente pentru automobile din lume si al doilea ca marime din Europa.

Brasovul este cel de-al treilea centru de productie al Grupului Automotive in Romania. Germanii realizeaza in Romania toate etapele de productie, de la cablarea subansamblelor la productia de pompe de alimentare. De la prima sa locatie deschisa urma cu 12 ani in Romania, concernul a investit 575 de milioane de euro in tara noastra.

Proiectul Auchan de la Platforma Tractorul, unda verde

Primarul Brasovului, George Scripcaru, a mentionat ca primaria a semnat avizele pentru inceperea constructiei initiate de Auchan pe fosta uzina Tractorul. Grupul francez Auchan, controlat de familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Hexagon, a cumparat pentru circa 25 de milioane de euro platforma de 100 de hectare de la Tractorul Brasov. Ei intentioneaza sa deschida in urmatorii ani un amplu proiect imobiliar, confirma primarul Brasovului.

In cadrul acestui proiect, 24 de hectare vor fi folosite pentru realizarea unui hipermarket Auchan, iar alti 25.000 de metri patrati vor fi folositi pentru o galerie comerciala. Tot in zona comerciala va exista si un parc de retail, cu o benzinarie si un restaurant de tip drive-in, conform Planului Urbanistic Zonal.

Investitori mari, investitii pe masura

In afara de Continental si Auchan, in Brasov exista deja proiecte demarate de alte branduri mari, precum Miele, Autoliv sau Elektrobit. Producatorul german de electrocasnice de lux Miele a investit 24 de milioane de euro la Brasov, intr-o unitate de productie in care se realizeaza placi electronice si unitati electronice de control pentru aparatura Miele. Compania realizeaza in Brasov componente in valoare de aproape 24,6 milioane de euro, cu 24% mai multa fata de anul trecut.

Elektrobit, unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii software integrate pentru industria de automobile, a investit in Brasov 800.000 de euro, intr-un centru de cercetare-dezvoltare. Presedintele diviziei de software auto, Alexander Kocher, motiva alegerea Brasovului pentru ca are "o infrastructura excelenta si in dezvoltare", dar si "forta de munca foarte bine calificata".

O alta companie care a anuntat ca se va extinde in Brasov este Autoliv. Suedezii estimeaza ca vor face 1.000 de angajari prin extinderea celor doua divizii. Autoliv Romania isi desfasoara activitatea in cinci locatii din tara si are in total sapte fabrici, dintre care patru se afla in Brasov.

Compania produce in Romania centuri de siguranta, chinga pentru centurile de siguranta, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, airbag-uri si volane. Printre clientii Autoliv se numara BMW, Volkswagen, General Motors sau Ford. Cu asa clienti, nici nu e de mirare ca suedezii aspira la o crestere a cifrei de afaceri cu 19% pentru anul acesta, fata de anul trecut, cand au avut o cifra de afaceri a ajuns la 412 milioane de euro.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#investitii Brasov, #afaceri Continental Brasov, #Auchan Platforma Tractorul, #investitori Brasov , #Investitii profitabile