Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Un altfel de freelancer: De la serioasa presa franceza la viata cu patrupezi povestita intr-o carte amuzanta pentru copii #Interviu

Un altfel de freelancer: De la serioasa presa franceza la viata cu patrupezi povestita intr-o carte amuzanta pentru copii #Interviu


Ana Maria Florea-Harrison este scriitoare si jurnalista, mare iubitoare de animale si de copii. Judecand cu atentie pasiunile sale, si-a construit un drum frumos si liber in cariera.

A scris o carte pentru copii si acum lucreaza la versiunea audio a cartii "Aventurile lui Riki" si la transformarea povestilor de pe blog scrise de Piciorus, Riki, Bobi, Thomas si Ana, in podcasturi.

De ce porneste in aceasta directie? Tocmai pentru a le veni in ajutor parintilor care, desi iubesc sa le citeasca celor mici o carte, uneori, seara, sunt atat de obositi incat nu mai au putere sa faca nici macar acest lucru.

"Nu va spun ce harmalaie e la birou cand montez. Cateii mei aud sunetele din montaj si incep sa se agite: cine zice, de ce zice? De ce plange puiul acela? De ce e suparat? Unde e, cu cine se joaca?", povesteste Ana Maria Florea-Harrison pentru Business24.

Spune-ne cateva cuvinte despre tine, despre cariera ta si pasiunea pentru scriitura de poveste.

Sunt scriitoare si jurnalista, aceasta este ordinea cronologica in care s-au instalat pasiunile si preocuparile mele. Am inceput sa scriu de cand am inceput practic... sa scriu la propriu.

Scriam ca toti copiii, poezii la diverse activitati scolare, apoi am scris compuneri si am observat ca imi place foarte mult ca scrierile mele de la scoala sa aiba dialog, sa fie altfel.

Cand aveam 14 ani, am participat la un concurs organizat de TVR Iasi si am castigat premiul I la proza scurta. De atunci, mi-a fost destul de clar ca nu e rau ce scriu si am continuat.

Am scris in tot felul de stiluri, in principal proza, dar si poezie, teatru sau scenarii. Imi place sa povestesc intamplari, idei, imi place sa pun cuvinte unele dupa altele si sa fac o imagine.

Am devenit jurnalista mai mult din intamplare, dorinta mea era sa fac literatura si atat, dar s-a intamplat sa dau la jurnalism si sa intru, ca apoi sa descopar ca ador sa fac meseria asta.

Diferenta dintre una si cealalta este ca, daca porti palaria de jurnalist, nu scrii decat ceea ce ai vazut si auzit, nu tot ce ti-a trecut tie prin cap. E o disciplina pe care o am invatat-o pentru modul in care ma uit la viata si in care extrag esentialul.

Cum s-a nascut Riki&Friends?

Riki este catelusul meu si cel mai fidel si mai intelegator partener pe care l-am avut pana acum in toate cele. Riki are 16 ani si, la un moment dat, mi-am dorit ca Riki sa scrie o carte despre noi doi, dar era o carte pentru oameni mari.

Treceam prin niste momente grele, iar Riki era ajutorul meu cel mai de pret. El ma oprea daca plangeam, el dormea cu boticul in parul meu, sa fie sigur ca mami e bine.

Pana la urma povestea s-a intors si Ana a scris o carte despre Riki, el a devenit personajul principal si nu povestitorul. Am scris o carte pentru copii inspirata fiind de reactiile copiilor prietenilor atunci ca le povesteam despre Riki.

Cartea "Aventurile lui Riki" a fost publicata de editura Curtea Veche si a primit o nominalizare la Gala Bun de Tipar din 2013. La ceva timp, familia noastra s-a marit cu inca doi catei si un motan, ambii adoptati de pe drumuri.

Eu nu am copii, o problema de sanatate ma impiedica, si suferinta mea a fost cumva compensata de prezenta puilor patrupezi. Sa nu mai vorbim de nepotelele mele, care sunt prietenele animalutelor.

Ma intind un pic sa raspund si intrebarii nerostite a cititorului: de ce nu adopt daca imi plac copiii si scriu pentru ei? Pentru ca e foarte greu si eu nu ma calific potrivit stufoasei legislatii romanesti.

Riki&Friends a aparut in viata mea pentru ca, pe langa Riki, au aparut Piciorus, Bobi si motanul Thomas. Fiecare aveau cate ceva de spus despre vietile lor si au personalitati aparte... asa ca am creat un site cu un blog atasat, am creat o pagina de Facebook si un canal de Youtube, unde cateii, motanul si cu mine ne povestim, fiecare in stil propriu, aventurile.

Am hotarat sa public singura, atat pe hartie cat si online, pentru ca editurile romanesti sunt foarte neserioase si nu isi platesc autorii.

Ce ti-ai propus, prin aceasta platforma?

Sa aduc bucurie oamenilor mici si mari, sa-i invat pe copii cum vorbesc animalutele si sa-i ajut pe parinti sa puna copiii in contact cu personaje reale care fac lucruri reale, ca si ei, care intra in incurcaturi, se inteleg bine, se cearta, se sustin unul pe celalalt sau se parasc... viata de zi cu zi este plina de momente extraordinare si doar personajele reale ii pot invata pe copii sa fie empatici.

Super eroii sunt super eroi, iar eu am un dinte impotriva expunerii copiilor numai la acest tip de divertisment.

Nu sunt impotriva, nu spun asta, spun ca trebuie sa le oferim informatii cat mai variate copiilor ca super eroul sa ramana principiul absolut al binelui, iar copilul sa invete ce poate face el concret in viata lui sa ii fie bine. Bagheta magica la propriu si aripi nu are, asa ca sa-i ajutam sa descopere care este super puterea lor prin gesturi ale vietii de toate zilele.

Ce planuri pentru aceasta platforma, in acest an?

Multe, multe, multe. Vreau foarte tare sa cresc atat blogul, cat si celelalte canale: Facebook, Youtube si intr-un final sa intram pe Tik Tok si Instagram. Riki e un catel senior acum, a ramas ca si mine, mai legat de Facebook.

Lucrez la versiunea audio a cartii "Aventurile lui Riki" si la transformarea povestilor de pe blog scrise de Piciorus, Riki, Bobi, Thomas si Ana, in podcasturi.

Cartea si povestile de pe blog sunt chestiuni diferite, singurele personaje din carte care se regasesc pe blog suntem Riki si cu mine. Nu e usor sa le pui cap la cap pe toate.

Cum este sa fii freelancer in Romania?

Mie nu mi-a fost niciodata greu, cu exceptia anului 2009. Inainte de asta, avusesem, timp de cativa ani, o revista de gastronomie pe care a trebuit sa o inchidem, partenerul meu si cu mine, din pricina crizei financiare. A fost teribil de greu. Teribil.

In anul acela, 2009, s-a daramat presa scrisa. Eu am devenit freelancer, lucram deja cu presa din Franta, dar si in Franta era criza, asa ca nu mi-a fost deloc usor.

De aceea m-am angajat la o mare companie unde am condus strategia lor de PR. In 2014 am plecat si am redevenit freelancer. Initial m-am temut, dar proiectele au venit si m-am linistit.

Am sansa sa lucrez, cum spuneam, cu presa franceza, cea mai buna si etica din cate exista, si din puncul acesta de vedere sunt un om fericit.

Dar autor de carte, in aceasta tara? Se poate trai decent din asta?

Raspunsul meu va fi foarte scurt: NU. Sunt cativa autori cunoscuti care cica ar trai din asta, dar eu nu le-am verificat conturile sa fiu sincera.

De aceea am inceput pe cont propriu, cred ca am mai multe sanse sa dezvolt brandul decat asteptand in zadar banii de la o editura si, primind in final, in contul banilor, carti proprii pe care sa le... ce sa fac? Sa le vand fara factura la colt de strada la o masuta?

Este umilitor si ridicol in acelasi timp. Am auzit de multe edituri mari care fac asta... sincer, de o singura editura am auzit ca si-ar plati la timp autorii. Si e o editura mica.

Promovezi, prin cartile si podcast-urile tale o viata departe de ecrane si, totusi, aproape de lumea frumoasa a povestilor. Ce te incurajeaza sa faci asta, intr-o era in care ecranele fura ochii tuturor, de la parinti la cei mai mici dintre copii?

Eu nu sunt impotriva ecranelor. Lumea este intr-un bum de dezvoltare tehnologica, nu mai poti da timpul inapoi sa nu mai avem telefoane mobile si aplicatii. Copiii le vor folosi, acum conteaza si cat timp le folosesc.

Am observat pe pielea proprie ca sunt mereu in cautarea telefonului sa ma uit la ceva, ca ma plictisesc in diverse momente. Si incerc sa ma controlez.

Creierul meu vrea mereu ceva si ceva, informatia asta e ca un soi de drog sa zic asa.

Uneori am televizorul aprins ca sa imi tina companie si ma trezesc si pe youtube. Ca nu e destul. Asa ca incerc sa ma controlez.

Copiii au creierele in formare si studiile arata deja ca expunerea constanta la ecrane si informatie le dauneaza serios.

Generatia de azi a parintilor de copii care citesc povesti prefera cartile pe hartie.

Pentru cei care vor sa citeasca de pe ecran, exista blogul, iar pentru parintii atat de obositi in unele seri ca nu mai au voce sa citeasca, pregatesc podcasturi si audiobook-uri.

Ce ma incurajeaza? Faptul ca le place copiilor. Interactiunea cu o fiinta adevarata care le citeste sau povesteste ceva este ceea ce, de fapt, ei prefera. Omul e o fiinta sociabila, ecranele nu ii satisfac pe deplin aceasta nevoie.

Cum le captezi atentia celor mici in podcast-urile tale? Care e cel mai important truc?

Sunt inca in lucru. Avem cateva gata, lucram ca sa putem lansa si podcasturi si audiobookul "Aventurile lui Riki". Cel mai important truc este sa ai o poveste care sa ii intereseze, apoi sa le-o spui, nu sa le-o citesti, sa le-o povestesti din voce.

Ca sunetul sa nu fie monoton, sa nu fie aceeasi voce, a mea, am efecte de sunet foarte multe, atmosfera care sa ii aduca pe prichindei in poveste. Am multe efecte de sunete cu catei care latra in diverse feluri.

Nu va spun ce harmalaie e la birou cand montez. Cateii mei aud sunetele din montaj si incep sa se agite: cine zice, de ce zice? De ce plange puiul acela? De ce e suparat? Unde e, cu cine se joaca?

Functioneaza? Ce feedback ai pentru tehnicile tale?

Functioneaza. Le testez pe prieteni, copiii prietenilor si pe nepotelele mele, Eva si Anna Sophie. Ca si in cazul povestilor, atat parintii cat si copiii sunt incantati.

Ce sfaturi ai pentru cineva care ar vrea sa-ti calce pe urmele profesionale?

Sa faca tot ceea ce simte si il face fericit. Daca o activitate nu te bucura pe dinauntru, nu te hraneste si pe tine, vei cheltui energie si rezultatul nu-ti va placea.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2323 ori