Trei tineri din Romania au intrat pe lista Forbes 30 Under 30 Europa: Uneori, drumurile lor duc si catre New York

Marti, 26 Februarie 2019, ora 16:03
6864 citiri
Trei tineri din Romania au intrat pe lista Forbes 30 Under 30 Europa: Uneori, drumurile lor duc si catre New York
Foto: cofondatori Planable

Anual, Forbes reuneste cei mai de succes tineri si le recunoaste meritele prin conceptul 30 Under 30 - o lista cu 30 dintre cei mai talentati si inovatori antreprenori care au varste de pana la 30 de ani.

In 2019, printre nominalizatii din Europa se numara si un start-up din Romania: Planable este un business fondat de trei tineri cu varste cuprinse intre 22 si 26 de ani. Afla in continuare povestea Planable, cum a inceput si unde se indreapta acest business recunoscut la nivel international.

Cum s-a lansat Planable

Povestea Planable a inceput la Startup Weekend Moldova in 2015, acolo unde Nicu Gudumac a vorbit pentru prima data de conceptul ce urma sa devina Planable.

In aceeasi zi, Vlad Calus si Xenia Muntean i s-au alaturat pentru ca au rezonat amandoi cu ideea. Cumva, si Xenia simtea nevoia unei astfel de aplicatii pentru ca la momentul respectiv avea propria agentie de creatie. Dupa acel weekend, proiectul lor a fost castigator, iar cei trei au mers mai departe la Spherik Accelerator in Cluj-Napoca si de acolo lucrurile au devenit serioase.

Astazi, Planable se imparte intre Bucuresti si Chisinau. La Bucuresti se afla echipa de business, marketing si sales, iar la Chisinau este echipa de programatori.

"Planable a venit dintr-o nevoie si cred ca acest lucru i-a adus si succesul. Cand am vorbit prima data despre Planable, eu insumi ma confruntam cu corvoada de a schimba mailuri cu clientii si a pune concepte creative in spreadsheet-uri si PPT-uri. Era un proces destul de haotic de la planificare si pana la obtinerea acordului si de multe ori apareau erori. Practic, totul a pornit de la o nevoie personala apoi dupa o perioada ne-am dat seama ca aceasta este o problema cu care se confrunta majoritatea agentiilor de marketing si echipele de la client", a spus Nicu Gudumac, CTO Planable.

Cine sunt cei trei co-fondatori

Toti cei trei co-fondatori sunt din Chisinau, insa dupa Startup Weekend Moldova, drumul lor a continuat in Cluj-Napoca, San Francisco si acum Bucuresti. Totusi, piata pe care business-ul o vaneaza este cea din S.U.A, asa ca uneori, drumurile lor se duc si catre New York. Totusi, Bucurestiul si Chisinaul raman locurile unde Planble isi gaseste cele mai multe resurse.

"Planable este cea mai mare provocare care imi aduce cea mai mare satisfactie. Sunt foarte fericit ca zilnic lucrez cu drag la proiectul nostru, iar faptul ca sunt in prima linie atunci cand vine vorba despre clientii nostri ma face sa imi doresc si mai mult sa facem Planable un produs util pentru toate echipele de marketing", declara Vlad Calus, Head of Customer Happiness la Planable.

Cui ii este dedicata aplicatia Planable

Pe scurt, Planable este o unealta la indemana oricarui om de marketing care produce content. Ea ajuta brandurile si managerii conturilor de social media sa administreze mai bine postarile si sa colaboreze. Este un mediu unde se reunesc toate partile implicate in crearea si aprobarea postarilor. Dar cel mai mare avantaj al acestei aplicatii este ca scuteste foarte mult timp de la crearea postarii, runde de feedback si pana la momentul publicarii.

Cum au ajuns cei trei in Forbes 30 Under 30 Europa

"Emotiile s-au construit in ultimele luni, pentru ca sunt mai multe etape prin care treci de la momentul in care esti propus si pana ajungi pe lista finala. Pentru noi este o realizare mare si cu siguranta faptul ca suntem pe aceeasi linie cu oameni pe care ii apreciem ne motiveaza sa fim si mai buni. Pe scurt, suntem mandri si onorati sa fim aici", ne-a spus Xenia Muntean, CEO Planable.

Care sunt planurile de viitor pentru Planable

Isi doresc sa se extinda pe toate directiile de content, nu doar pe cea de social media.

Contentul este cea mai puternica unealta a brandurilor acum, dar si in viitor, iar Planable isi doreste sa ofere o platforma de colaborare pentru a usura cat mai mult munca echipelor de marketing. Mai mult timp pentru partea de creatie si mai putin efort (sau macar un efort mai structurat) pentru partea operationala.

O.D.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#povestea Planable, #cofondatori Planable, #Forbes 30 Under 30 Europa , #Afaceri pentru tineri