Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

White Image atinge o cifra de afaceri de 800.000 de euro in 2019, in crestere cu 15%

White Image atinge o cifra de afaceri de 800.000 de euro in 2019, in crestere cu 15%
White Image, prima agentie de email marketing din Romania, anunta ca a ajuns in 2019 la o cifra de afaceri de peste 800.000 euro, in crestere cu 15% fata de 2018.

Totodata, compania a incheiat parteneriate cu clienti importanti din piata, cum ar fi OTP Bank, Allianz-Tiriac, Porsche Leasing, Lensa sau Oney. In aceeasi perioada, compania a oferit un volum mult mai mare de servicii de creatie si strategie. Aceasta crestere vine pe fondul dorintei clientilor de a livra un numar cat mai mare de mesaje automatizate, dar care sa iasa in evidenta pentru destinatari.

Ca perioade importante pentru acest domeniu se remarca intervalul octombrie - decembrie, cand sunt derulate principalele campanii ale anului. Black Friday a ajuns un pivot important in aceasta perioada. La polul opus este inceputul de an, intre ianuarie - martie, cand companiile isi stabilesc strategiile si bugetele pentru anul in curs. Sunt insa si cateva industrii care fac exceptie de la regula. Cea financiara si de travel, de exemplu, au o comunicare uniforma de-a lungul anului.

"Ce am observat in 2019 e ca a fost anul in care tot mai multi clienti s-au concentrat pe dezvoltarea bazelor de date calitative. Astfel, miza a fost colectarea informatiilor relevante despre fiecare abonat si a fost anul in care integrarea datelor din wearables, de care se vorbeste de ceva timp, a inceput sa devina realitate. In acest context, nu neaparat ca noutate in domeniu, ci mai degraba ca amploare, tot mai multi clienti au inceput sa foloseasca segmente mai complexe. Toate acestea ne arata ca email marketingul este un canal de comunicare matur, in care strategiile sunt bine definite din punct de vedere al eficientei si al resurselor, iar diferentele vin din calitatea bazelor de date gestionate de client", a explicat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.

Previziuni pentru 2020

White Image a identificat cinci directii majore care vor contura aceasta industrie in 2020: inteligenta artificiala (AI), personalizarile, continutul, automatizarile si GPDR. Compania atrage atentia insa ca, desi AI va ajunge sa fie implicata in tot mai multe decizii legate de campaniile de email, de la continutul lor la planificarea acestora, este o unealta cu doua taisuri si trebuie pus in egala masura accentul pe identitatea de brand si autenticitate, pe cat este pus pe automatizare si analiza datelor.

In anul 2018, automatizarile au fost o provocare si un subiect de interes in piata, dar in practica lucrurile au stat putin diferit. Abia anul ulterior, in 2019, tot mai multe companii au resimtit nevoia unui control mai detaliat al proceselor automatizate, pentru ca, in lipsa controlului, multe isi pierd autenticitatea.

White Image recomanda astfel ca accentul sa fie pus pe identitatea de brand, care vine la pachet cu strategiile de continut. Si acesta trebuie sa fie mult mai umanizat, chiar si cand este folosit in automatizari.

Pe masura ce sistemele automatizate, cu accent pe AI, vor fi tot mai folosite de jucatorii din piata, distinctia intre branduri nu mai este atat de evidenta. Astfel, companiile nu trebuie sa uite sa aiba o voce proprie.

Legat de GPDR, 2019 a fost anul in care principiile regulamentului european au inceput sa fie constientizate din ce in ce mai mult. Clientii au mai mult control asupra modului in care le sunt folosite datele, iar daca brandurile pun corect in aplicare reglementarile si autoritatile se asigura de respectarea acestora, GDPR poate ajuta la cresterea increderii in companii si in marketeri, dar si la construirea unor relatii de incredere.

"Ne pregatim de un an in care emailul va fi mai puternic ca niciodata. E suficient sa vedem interesul tot mai mare al publicului pentru newslettere, dar si accentul pe care Google il pune pe transformarea acestui canal intr-unul mai complex si mai versatil. Emailul ar putea deveni astfel un fel de 'www - world wide web'. Cu un click poti plasa o comanda, poti verifica oferta unui magazin sau iti poti lua o multime de informatii conexe. Totul din interiorul mailului, pe telefon. Astfel, aceasta tehnologie va fi mult mai relevanta in gestiunea 'customer journey' pe masura ce marketerii integreaza mai multe comportamente si achizitii din offline si online", a adaugat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.

Despre White Image

White Image a fost infiintata in 2003 si a fost prima agentie de email marketing din Romania. In 2006, la doar trei ani de la infiintare, White Image devine prima companie din Europa de Est certificata pentru bune practici in email marketing.

In 2008, compania castiga primul premiu international: Marketing Sherpa Email Award, cel mai important eveniment de email marketing din lume, ce s-a desfasurat in SUA; prima medalie de aur: Gold Consumer la categoria Best Postcard-Style Campaign pentru campania Renault SIAB.

In 2009, primeste a doua medalie de aur pentru acelasi client Renault, dar printr-o campanie mult mai complexa, integrata cu comunicari in etape diferite: Best Limited Series Email Newsletter for Marketing Purposes pentru campania "Caravana Renault Koleos".

In 2013, White Image castiga un nou premiu: Silver in categoria Best Email List Growth Strategy pentru Noriel. In acelasi an, obtinea Locurile 1, 2 si 3 la categoria Best Newsletter Design - eTravel Awards.

In 2014, castiga trei mentiuni de onoare la MarketingSherpa's Email Marketing Awards, impreuna cu clientii Porsche Inter Auto, Altex si Renault.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1140 ori
Citeste mai multe despreWhite Image email marketing