Gigantii americani care cultiva fericirea angajatilor

Luni, 01 Noiembrie 2010, ora 12:02
2138 citiri
Gigantii americani care cultiva fericirea angajatilor

Google, Starbucks, IBM si PepsiCo se numara printre companiile puternice din SUA cu nivelul cel mai ridicat al satisfactiei in randul angajatilor, potrivit unui clasament realizat de publicatia Forbes. Expertii in HR prezinta in acest clasament si modalitatile de abordare pe care companiile le folosesc pentru a atinge fericirea angajatilor atat de benefica pentru rezultatele anuale. 

Studiile recente au aratat ca angajatii fericiti aduc companiilor rezultate mult mai bune in ceea ce priveste productivitatea, vanzarile, fluctuatia personalului si costurile de sanatate.

Potriviti studiilor, doctorii care au o gandire pozitiva ofera diagnostice cu 50% mai exacte decat cei pesimisti.

Tocmai de aceea, investitia in fericirea angajatilor ar trebui sa devina o preocupare serioasa pentru manageri, spun expertii citati de Forbes.

Adobe

Compania Adobe ofera angajatilor facilitati care “antreneaza” o psihologie pozitiva, le ofera acestora un mini-bar, o sala de fitness si terenuri de mini-golf si le pune la dispozitie 80 de cluburi de carte, de tricotaj si alte preocupari pentru a-i reuni pe acestia pe baza intereselor personale comune.

American Express

Compania incurajeaza orarele flexibile, munca de acasa si saptamanile “comprimate”, iar zilele de sambata muncite sunt remunerate in plus, de aceea angajatii American Express se afla printre cei mai fericiti din SUA.

Google

Google ofera posibilitatea angajatilor de a-si aduce copiii la gradinita companiei si sa ii viziteze in timpul zilei.

Gigantul este faimos in intreaga lume pentru ca ofera mese si gustari gratuite, potrivit publicatiei Forbes.

Pentru relaxarea angajatilor, compania le pune acestora la dispozitie mese de ping pong si jocuri video cu ajutorul carora sa se deconecteze oricand intr-o zi de munca.

IBM

Studiile realizate pe cateva mii de angajati IBM in decursul unui an au aratat ca nivelul de sociabilitate este direct proportional cu gradul de performanta, sustin expertii in HR citati de Forbes.

Potrivit studiilor, fiecare conexiune sociala a adus un venit anual de 948 de dolari pentru companie.

In urma rezultatelor, IBM a lansat un program care faciliteaza crearea de legaturi sociale pentru a creste nivelul general de fericire in randul angajatilor.

KPMG

Compania se afla printre cele mai “fericite” companii din SUA pentru ca investeste in “training-uri de fericire” si le permite angajatilor sa beneficieze de invoiri partial platite de pana la 12 saptamani.

De asemenea, KPMG incurajeaza programul flexibil si programe formale de mentoring pentru tineri, potrivit publicatiei Forbes.

PepsiCo

La sediul central din Purchase, New York, compania PepsiCo le ofera posibilitatea angajatilor de a se plimba intr-un campus in aer liber, pe o suprafata considerabila cu poteci, banci si sculpturi.

Asociatii primesc cate o bucata de pamant pe care sa o ingrijeasca si sa o transforme intr-o adevarata gradina, si de multe ori pot fi vazuti in timpul pauzei realizand activitati de gradinarit, informeaza  Forbes.

Southwest Airlines

Blogul companiei ofera o imagine clara asupra culturii organizationale a companiei cunoscuta sub denumirea “LUV” pe piata de capital.

Echipa de management infuzeaza atitudinea “pro distractie” si spiritul de “luptator” in cultura companiei deja formata, spun expertii.

Starbucks

Atmosfera relaxata, alaturi de beneficiile ocazionale reprezinta reteta Starbucks pentru a-si pastra angajatii fericiti.

Mai mult decat atat, chiar si angajatii cu jumatate de norma primesc asigurari de sanatate, potrivit expertilor citati de Forbes.

Directorii companiei sustin ca Starbucks are o cultura care include fiecare membru intr-o familie numeroasa, acordandu-i importanta cuvenita, iar asta a adus compania in topul firmelor cu cei mai fericiti angajati.

UBS

Compania pastreaza traditia atat de benefica pentru moralul angajatilor, conform careia in fiecare vineri se serveste bere in fiecare departament, iar asta ajuta la crearea unei atmosfere reaxate si intareste relatiile intre colegi.

Studiile au aratat ca sentimentul de conexiune sociala ajuta la cresterea productivitatii si influeneteaza pozitiv fluctuatia de personal.

Zappos

Doua dintre valorile de baza ale retailer-ului online de incaltaminte sunt axate pe distractie cu putina “nebunie” si construirea unei echipe pozitiviste in care domina spiritul de echipa, in speranta ca angajatii fericiti vor fi mult mai implicati in munca lor si vor aduce inovatia in companie.

Liderii Zappos sunt atat de devotati binedispunerii angajatilor, incat atunci cand compania a fost vanduta catre Amazon, CEO-ul a oferit fiecarui angajat cate un e-book Kindle si un bonus, potrivit publicatiei Forbes.

#adobe, #american, #angajati, #express, #fericire, #google, #ibm, #kpmg, #pepsico, #starbucks, #ubs , #stiri IBM