Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Pretul cimentului a crescut cu 10-12% in 2008

Pretul cimentului a crescut cu 10-12% in 2008
Pretul cimentului a crescut cu 10-12% in primele sapte luni ale anului, scumpire influentata in special de costul energiei si de cel al fortei de munca, insa este probabil ca aceasta sa nu fie singura crestere din 2008, a declarat directorul general al Holcim Romania, Markus Wirth.

Potrivit reprezentantilor Holcim Romania, consumul foarte mare de curent electric in productie si cresterea pretului energiei electrice ar putea duce la o noua scumpire a cimentului. Directorul general al Holcim Romania, Markus Wirth mai spune ca nu poate estima cu cat ar putea creste din nou cimentul pana la finalul acestui an, dar sustine ca pretul de pe piata nu este cel real.



"Ceea ce se regaseste pe piata nu este pretul real care se gaseste la poarta fabricii. Este o piata libera, iar multi speculeaza acest lucru. Unii profita de faptul ca in ultimul timp cererea este foarte mare si nu exista destula productie si cresc la maxim pretul cimentului.



In plus, pretul cimentului va fi influentat cu siguranta si in partea a doua a anului de costul de productie, de costul energiei si de cel al fortei de munca", a spus Wirth, care sustine ca nu putem vorbi de un procent exact de crestere a pretului la ciment pe anul 2008, dar va fi o scumpire.



Potrivit acestuia, in 2007 pretul cimentului a crescut cu 10-15%. Directorului Holcim a mai spus ca piata cimentului ar putea creste in urmatorii ani cu circa 15 procente, ascensiune determinata atat de constructia de locuinte cat si de proiectele de infrastructura aflate in derulare.



Wirth mai spune ca nu vede un blocaj pe piata imobiliara, ci doar o stagnare a numarului de tranzactii in prima parte a anului. "Consumul de ciment este destul de mare, iar in Bucuresti oamenii asteapta sa cumpere locuinte. Multi ezita in prezent sa faca acest pas, insa nevoia de case este in continuare destul de mare", a adaugat reprezentantul Holcim, care sustine ca negociaza chiar achizitia unor producatori locali de materiale de constructii, fara a indica numele unei companii sau alte detalii legate de o presupusa tranzactie.



Holcim Romania si-a propus anul acesta investitii de 135 milioane euro si mizeaza pe o crestere a cifrei de afaceri de 20-22% fata de 2007, cand a realizat 296 milioane euro. Cele mai multe fonduri pentru investitii vor fi directionate catre modernizarea fabricilor, catre noi echipamente, in procesul de productie, in trainingul salariatilor si in protectia mediului. Investitiile totale facute de Holcim in Romania pana la sfartitul anului 2007 se ridica la peste 515 milioane de euro.



Holcim (Romania) S.A. detine in prezent 3 fabrici de ciment in Turda (macinare), Campulung si Alesd, 16 statii ecologice de betoane si cinci statii de agregate. Holcim (Romania) S.A. are in prezent aproximativ 1.400 angajati.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1661 ori