Reprezentantii Hidroelectrica nu sunt de acord cu divizarea companiei

Marti, 22 Septembrie 2009, ora 17:02
1398 citiri
Reprezentantii Hidroelectrica nu sunt de acord cu divizarea companiei

Reprezentantii celui mai mare producator de energie electrica din tara, Hidroelectrica, nu sunt de acord cu divizarea companiei si au propus Ministerului Economiei includerea tuturor hidrocentralelor doar intr-una din cele doua companii care vor rezulta in urma reorganizarii sectorului energetic, informeaza NewsIn.

"Noi am propus Ministerului Economiei varianta noastra in ceea ce priveste infiintarea celor doua companii ce vor rezulta in urma reorganizarii sectorului energetic din tara. Ministerul va fi cel care va decide fiind actionarul majoritar al Hidroelectrica. Noi putem doar sa le dam o sugestie, dar hotararea este a administratorului", a spus directorul general al Hidroelectrica, Mihai David.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie electrica si servicii tehnologice de sistem din Romania.

 

Hidroelectrica a acoperit anul trecut 26% din productia de energie electrica a tarii si foloseste sursele regenerabile.

Compania administreaza 326 centrale hidroelectrice si statii de pompare ce insumeaza o putere instalata de peste 6.300 MW.

Potrivit ministrului economiei, Adriean Videanu, cele doua companii rezultate din reorganizarea sectorului energetic vor deveni functionale pana in iunie 2010.

Cele doua societati vor fi listate la bursa, cu un procent ce va fi stabilit ulterior. ME va fi actionarul majoritar al acestor doua companii.

 

 

#companii, #energie, #hidrocentrale, #hidroelectrica , #stiri Hidroelectrica