Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Eugen Bradean si Ioan Mihaila, trimisi in judecata in dosarul "Mita la Hidroelectrica"

Eugen Bradean si Ioan Mihaila, trimisi in judecata in dosarul "Mita la Hidroelectrica"


Eugen Bradean, director de trading la Hidroelectrica, si Ioan Mihaila, fost membru in Consiliul de Supraveghere al companiei si fost consilier al ministrului Constantin Nita, au fost trimisi in judecata in dosarul de mita privind vanzarea de energie.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata, in stare de arest preventiv, pe Ioan Mihaila pentru dare de mita si pe Eugen Badean pentru complicitate la luare de mita si complicitate dare de mita, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.

Dosarul va fi judecat de magistratii Tribunalului Bucuresti.

Procurorii arata, in rechizitoriul trimis instantei, ca in luna octombrie, Ioan Mihaila, in calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica SA si consilier al ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nita, a promis suma de 1.400.000 de euro unui alt membru din acelasi consiliu (denuntator in cauza), pentru ca acesta din urma, in exercitarea atributiilor de serviciu, sa voteze favorabil incheierea unui contract bilateral pentru o perioada de patru ani, prin care Hidroelectrica sa vanda o cantitate de 7.012.800 MWh energie electrica societatii comerciale Energon Power & Gas SRL Cluj.

"Cantitatea respectiva de energie urma sa fie vanduta pentru suma de 1.157.112.000 lei (262.980.000euro), ceea ce ar fi reprezentat conditii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica, respectiv un posibil prejudiciu de 175.000.000 lei in dauna societatii Hidroelectrica", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

Promisiunea de dare de mita a fost facuta cu ajutorul lui Eugen Bradean, membru in Directoratul Hidroelectrica SA si coordonator al Directiei de Marketing Furnizare din cadrul companiei.

"Suma promisa cu titlu de mita urma a fi disimulata sub aparenta unui contract de comision care ar fi fost incheiat de catre o firma off-shore si firma achizitoare a energiei electrice", au precizat procurorii.

Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizata intre Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de Supraveghere si Directorat. Astfel, toate contractele de vanzare a energiei electrice peste cantitatea totala contractata de 500 Giga Watti Ora (Ghw) trebuie aprobate in Consiliul de Supraveghere, din care facea parte si Ioan Mihaila. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizarii Directoratului, din care facea parte si Eugen Bradean, au mai aratat procurorii.

Bradean si Mihaila, in arest preventiv din 24 octombrie

In 24 octombrie, la propunerea procurorilor, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Eugen Bradean si Ioan Mihaila. Decizia a fost contestata de cei doi la Curtea de Apel Bucuresti, care a decis definitiv mentinerea masurii preventive.

Procurorii au aratat, in referatul prin care au propus arestarea preventiva a celor doi, ca Eugen Bradean l-a abordat pe holurile institutiei pe Remus Vulpescu, caruia i-a spus ca poate primi intre 500.000 si un milion de euro de la niste "parteneri", pentru a sprijini acordarea de contracte de vanzare a energiei electrice unei firme.

Procurorii au precizat ca Bradean a mentionat ca este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj si ca ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmeaza sa primeasca bani, fara a dezvalui identitatea acestora si suma pentru fiecare.

In timpul discutiei, Bradean, "pentru a intari seriozitatea ofertei facute", a acceptat remiterea catre Vulpescu a unui avans de 20 la suta, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus sa negocieze cu cei care ofereau aceasta suma un avans mai consistent de 35 la suta.

Ioan Mihaila, consilierul ministrului Nita si membru in Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, a fost eliberat din functii, iar Departamentul pentru Energie propune demiterea lui Eugen Bradean din directoratul Hidroelectrica.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a afirmat, la 1 noiembrie, ca respinge "orice acuzatie, afirmatie, asociere" privind implicarea sa in scandalul spagii de la Hidroelectrica, el mentionand ca a atentionat conducerea companiei asupra consecintelor penale ale unui contract cu pret fix.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1221 ori