Lenovo: profit record, dar erodat din cauza Olimpiadei

Joi, 07 August 2008, ora 22:20
1559 citiri
Lenovo: profit record, dar erodat din cauza Olimpiadei

Cel de-al patrulea producator de computere la nivel mondial, grupul chinez Lenovo a anuntat pe trimestrul al doilea din 2008 un profit in crestere cu 65% fata de aceeasi perioada a anului anterior, care ar fi putut fi mai mare, dar cutremurul devastator din provincia chineza Sichuan si problemele din economia americana au mai temperat vanzarile.

Profitul net al companiei chineze

a fost de 110,49 milioane de dolari, fata de 66,84 milioane de dolari

in trimestrul doi din 2007. Cifrele sunt peste estimarile realizate

de analistii financiari. Sigur, exista si unele opinii negative: marginile

de profit au continuat sa scada, in timp ce concurenta la nivel global

este tot mai mare, rivalii companiei, printre care Hewlett Packard (HP)

sau Dell, fiind foarte agresivi. Acer are de asemenea o performanta

peste medie, iar achizitia de anul trecut a Gateway si Packard Bell

permite compniei taiwaneze sa ramana pe locul trei la nivel mondial.

 

Marja de profit pe piata din

Statele Unite a scazut de la 3,4% anul trecut la 0,3% in trimestrul

2 al 2008, iar pe piata chineza marja a scazut la 6,8 procente in aprilie-iunie

2008 comparativ cu 7,3% in aceeasi perioada a anului trecut.

 

"Scaderea marjelor vine

din crestere competitiei si reducerile de preturi promotionale, legate

si ele de Jocurile Olimpice", a explict directorul financiar al

companiei Wong Wai Ming. "Ne asteptam ca  marjele de profit

sa ramana stabile pe parcursul acestui an", a mai asigurat el.

 

Conform analistilor independenti,

Lenovo a avut pe trimestrul al doilea din 2008 o cota de piata globala

de 7,9%, in scadere de la 8% pe trimestrul al doilea din 2007. Este

pentru prima oara in ultimele sase trimestre (18 luni) cand compania

pierde cota de piata de la un trimestru la altul.

 

Analistii estimeaza ca Jocurile

Olimpice nu doar ca erodeaza marjele de profit, dar vor reduce vanzarile

pe piata din China, oamenii preferand sa cheltuie banii in plus pe bilete

la evenimentele sportive. "Impactul va fi negativ in privinta vanzarilor

de computere, iar impactul va fi important pentru ca evenimentul dureaza

saptamani si sunt concursuri in toate orasele mari", a declarat

un analost al JP Morgan Chase.

 

Lenovo a confirmat faptul ca

exploreaza alte potentiale achizitii dupa ce Acer a cumparat Packard

Bell, una din tintele vizate de chinezi. Lenovo a devenit un brand global

abia dupa ce a cumparat in 2005 divizia de PC-uri a International Business

Machines (IBM), pentru care a platit 1,25 miliarde de dolari.

 

Compania va investi mai mult

in cercetare si dezvoltare, se va implica mai activ pe pietele in curs

de dezvoltare, dar si pe segmentul business, pentru a obtine cresteri

mai importante in urmatorii ani, a declarat presedintele Yang Yuanqing.

Lenovo va lansa un model de laptop ieftin care sa intre pe segmentul

dominat acum de Eee PC al Asus.