Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

IT-ul romanesc, o piata in continua expansiune

IT-ul romanesc, o piata in continua expansiune
Tehnologia informatiei devine accesibila pentru statele lumii, indiferent de puterea economica dezvoltata de acestea. Cele peste doua miliarde de utilizatori mobili mondiali si miliardul de operatori de Internet arata nivelul la care se afla lumea anului 2006.Incepand din 2000, Economist Intelligence Unit (EIU) publica un standing anual al celor mai dezvoltate economii, privind abilitatea de utilizare a tehnologiei informatiei. Clasamentul stabileste nivelul de dezvoltare a mediului de e-readiness al celor care utilizeaza tehnologia informatiei. Se inregistreaza astfel gradul de receptivitate al unei piete referitor la oportunitatile bazate pe utilizarea Internetului.La nivel global, Romania ocupa locul 49 dintr-un total de 68 de tari prezente in clasamentul EIU, din punct de vedere al nivelului de e-readiness aferent anului 2006. In regiunea Europei Centrale si de Est, Romania este pozitionata pe locul 10, in spatele Bulgariei, dar inaintea Rusiei.
Conform studiului EIU, piata de IT din Romania este una dintre cele mai expansive din regiunea Europei de Est. Romania a realizat progrese evidente in toate sectoarele tehnologiei informatiei si comunicatiilor, incluzand segmentele de telefonie clasica, telefonie mobila, Internet si IT.
In ultimii 15 ani sectorul de telefonie si comunicatii din tara noastra a fost supus unui proces intens de expansiune si modernizare. Desi la nivel regional inca mai este de lucru, rata progresului din ultimii doi ani a cunoscut o accelerare fara precedent. Acest lucru a fost posibil datorita faptului ca operatorii publici au devenit autonomi si se afla in proces de privatizare sau au fost deja privatizati. Totodata operatorii privati si-au extins portofoliul atat in domeniul telefoniei mobile, cat si in servicii de televiziune prin cablu, radio sau in transmiterea de date prin intermediul satelitului.

Guvernul este preocupat de extinderea retelelor IT&C

Cei mai mari utilizatori de produse si servicii din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor de pe piata romaneasca sunt organismele guvernamentale, companiile publice, bancile si anumite intreprinderi aflate in proprietatea statului, arata raportul EIU. Guvernul Romaniei este preocupat de implementarea unor programe de IT, la nivelul intregii tari, pentru a stimula cresterea serviciilor IT&C. Un astfel de program a fost cel lansat de Executiv in 2001, prin care 2.500 de scoli au fost dotate, intr-o perioada de cinci ani, cu laboratoare informatice. Acest lucru a condus la o crestere a pietei utilizatorilor personali de computere.
Pe masura ce piata devine din ce in ce mai sensibila la criteriul costului, oferirea unor modalitati atractive de plata este vitala.
La nivelul intregii tari, serviciile de telefonie si comunicatii valorau 5 miliarde de dolari in 2004, apreciaza EIU. Telefonia traditionala numara in 2004, peste 6,2 milioane de abonati, reprezentand o rata de penetrabilitate de 28,6% din suprafata tarii. De atunci si pana in prezent aria comunicationala a beneficiat de investitii straine, dar si de un plan de tarifare din ce in ce mai redus, ca urmare a procesului de liberalizare la care a fost supus sectorul IT&C din tara noastra.
In urmatorii 15 ani, Guvernul Romaniei intentioneaza sa investeasca circa opt miliarde de dolari intr-un program care presupune instalarea a 500.000 de noi linii telefonice si pentru introducerea de sisteme digitale. Investitia va fi suportata de Banca Mondiala si de BERD.

200 de provideri de Internet

Desi in 2005 rata de penetrabilitate a serviciilor de Internet pe teritoriul Romaniei era de doar 23%, studiul EIU afirma ca rata de crestere a sectorului este una impresionanta: 5-6% pe luna. In Romania numarul companiilor care ofera conexiuni la Internet este de aproximativ 200, majoritatea fiind insa subsidiare a unui segment de firme care au deja o cota de piata importanta. De asemenea, tehnologiile de transmitere de date, cum ar fi dispozitivele GPRS, incep sa aiba o pondere consistenta in randul pietei comunicationale din Romania.

Tehnologia informatiei, unul din pilonii economici ai Romaniei

Sectorul tehnologiei informatiei si comunicatiilor este unul dintre componentele forte ale economiei autohtone, se arata in analiza EIU. Acest lucru se datoreaza atat implicarii Guvernului, dar si numarului mare de specialisti in probleme de hardware si software produsi de economia romaneasca. Romania ocupa primul loc in Europa si pozitia a sasea in lume, in ceea ce priveste numarul absolventilor de IT, cu o densitate pe mia de locuitori mai mare decat in tari ca Rusia sau Statele Unite ale Americii. Numarul total al specialistilor in domeniul IT este de 64.000 si aproximativ 5.000 dintre cei 30.000 de ingineri absolventi anual sunt specializati in tehnologia informatiei si in comunicatii.
In 2004, cele mai multe cheltuieli aferente sectorului de IT, circa 550 de milioane de dolari, au fost destinate achizitionarii de componente hardware. Pe piata de profil din Romania, cea mai mare pondere o au computerele clasice, cu 86% din total, urmate de laptopuri -12% si servere, cu doua procente.
Aproximativ 45% din piata de hardware din Romania este furnizata de companii locale, restul reprezentand importuri, in principal de la companiile americane Hewlett-Packard (HP), IBM si Cisco.


Liviu Florea
Curierul National


Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 950 ori