Joi, 22 Octombrie 2009, ora 13:14
1993 citiri
Grupul franco-american Alcatel-Lucent va renunta la 564 de angajati din Romania, in cadrul unui program prin care vizeaza eliminarea sau externalizarea a peste 4.500 de locuri de munca din Europa, in acest an si in 2010, din totalul de 26.000.
In Romania vor fi externalizate
458 de locuri de munca, iar in Germania 184. In Franta, Alcatel-Lucent va externaliza 150 de posturi si va ceda divizia informatica Alcanet companiei americane Hewlett-Packard, catre care vor fi transferati 210 de
angajati, informeaza Mediafax.
Acest program va afecta cel mai mult Franta, unde vor fi eliminate sau externalizate peste 1.370 de posturi, Germania (773 locuri de munca) si Romania, noteaza AFP.
"Fata de sfarsitul anului trecut, in 2009-2010, in Europa,
un loc de munca din sase va disparea. Peste 4.500 de
locuri de munca vor fi eliminate sau externalizate. In statele in care planurile sunt mai ample, precum Franta (procesul de restructurare -n.r.) va dura mai mult timp", a declarat secretarul Comitetului European pentru Informatie si Dialog al Alcatel-Lucent, Philippe Saint-Aubin.
Operatiunile din Europa contribuie cu o treime la cifra de afaceri a grupului, a precizat Saint-Aubin.
"Ne temem ca vom pierde o parte din independenta tehnologica, deoarece Europa are tot ce trebuie pentru a fi o sursa de dezvoltare, respectiv laboratoare, piata si mana de lucru competenta", a spus el.
Alcatel-Lucent a lansat mai multe programe de restructurare incepand cu 2006, anul in care grupul francez Alcatel a fuzionat cu cel american Lucent Technologies.
Ultima serie de disponibilizari, din decembrie 2008, a afectat 1.000 de locuri de munca.
In Romania, grupul este prezent din 1991 si avea, la jumatatea anului, circa 1.600 de angajati, mare parte dintre ei la Timisoara, unde Alcatel-Lucent detine un centru de dezvoltare si cercetare.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, 24 aprilie, la Tulcea, că TAROM va primi până la finele lunii ajutor din partea Comisiei Europene şi apoi va intra într-o...