Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Banda de frecvente pentru introducerea tehnologiei WiMAX este data pentru urmatorii sase ani

Banda de frecvente pentru introducerea tehnologiei WiMAX este data pentru urmatorii sase ani

Banda de frecvente unde ar putea fi introdusa tehnologia de banda larga WiMAX este complet licentiata, cel putin pentru urmatorii sase ani, potrivit Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI).

In acest sens, le propune operatorilor solutii inovative pentru o utilizare cat mai buna a resurselor de spectru si pentru deschiderea spre noi tehnologii.

'Faptul ca banda de 3,5 GHz unde poate fi introdusa tehnologia WiMAX este licentiata pentru urmatorii ani inseamna ca cei care nu detin licente nu pot introduce WiMAX', a spus Catalin Marinescu, presedintele IGCTI, in cadrul unor discutii cu companiile din industrie.

Una dintre propunerile IGCTI vizeaza ca noile licente care vor fi acordate la expirarea celor actuale sa aiba o valabilitate de cinci ani, nu de zece ani ca in prezent, dupa care sa aiba loc o noua licitatie.

De asemenea, IGCTI a propus ca alternativa de crestere a benzii de frecvente utilizate convertirea licentelor nationale in licente regionale.

Noua viziune a IGCTI privind managementul spectrului se bazeaza pe cresterea rolului industriei in elaborarea deciziilor.

'Pe viitor, IGCTI va organiza licitatii pentru atribuirea unor noi licente numai daca exista cerere din partea industriei', a spus Marinescu.

IGCTI a mai propus modificari si in privinta procedurii de selectie pentru acordarea de licente. Pana acum, IGCTI a acordat licente dupa modelul selectiei comparative, in care evaluarea se facea pe baza unor criterii stabilite de autoritate cu consultarea industriei, iar ofertele erau elaborate pentru a raspunde acestor criterii.

Pe viitor, IGCTI ia in calcul modelul selectiei competitive bazata pe oferta cea mai buna din punct de vedere financiar. WiMAX este o tehnologie wireless, care isi propune sa integreze serviciile de date si voce cu o viteza de pana la 10MB/s.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.rompres.ro/ target=_blank>Rompres</a>)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1017 ori