Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vintage sau new age: Polaroid si fotografia "adevarata" revin in actualitate

Vintage sau new age: Polaroid si fotografia "adevarata" revin in actualitate
Industria fotografica manifesta o rezistenta fata de tehnicile digitale sau poate o simpla reintoarcere la origini traversand un val vintage si cunoscand o veritabila "inflorire" a vechilor aparate analogice, precum legendarele Polaroid.

Polaroid a lansat cu aceasta ocazie o versiune digitala a celui mai cunoscut model de aparat de fotografiat din istoria sa.

"Lo-fi" pentru "low fidelity", in opozitie cu "hi-fi": astfel este definit acest tip de fotografie cu clisee brute sau experimentale, destul de departe de imaginile perfecte provenind din aparatele digitale sofisticate sau de vintage-ul artificial al aplicatiei Instagram, ale carei filtre adauga o "patina" de invidiat fotografiilor postate pe aceasta platforma online.

"Acest entuziasm pentru vintage isi are originea in miscarea Lomographie, ale carei aparate emblematice ofera o abordare mai instinctiva a fotografiei", a declarat Jacques Hemon, directorul Observatorului pentru profesiile imaginii.

"Lomo" - produs de marca sovietica Leningradskoie Optiko Mekhanitcheskoie Obiedinenie (Uniunea specialistilor in Optica si Mecanica din St. Petersburg) - este un aparat analog compact si rudimentar, produs in anii 1980. Revenirea sa triumfala se afla la originea miscarii "lomografice", considerata o arta fotografica in sine si care creste neincetat de aproximativ zece ani.

Culori saturate, imagine neclara, granulatie hazardata, reglaj manual: semnatura lor experimentala face ca aceste Lomo sa se vanda la preturi incredibile pe internet sau la targurile de vechituri, la fel ca alte modele devenite "culte", precum Diana si Holga, initial comercializate in Hong Kong si incluse de puristii artei fotografice in categoria "lo-fi".

"Lomografia a reciclat dorinta de repere din jurul unei fotografii care a fost uitata de generatiile <> (nascute in mediul digital), care au putut dintotdeauna sa fotografieze cu frenezie gratie tehnologiei digitale: privati de o cultura tehnica, aceste generatii sunt interesate din nou, astazi, de valorile fondatoare ale fotografiei", considera Jacques Hemon.

De acelasi succes se bucura si Polaroid, legendarul aparat care scoate fotografii imprimate pe hartie, un simbol al anilor 1970, care "revine in prim-plan gratie imaginii sale imperfecte, imprimata la secunda, si care materializeaza inspiratia de moment", a explicat Jacques Hemon.

"Ne-am obisnuit atat de mult cu fotografiile tiparite, dar sa vezi cum se materializeaza o imagine ramane ceva fascinant. Fara sa mai tinem cont de sarmul si de atractia pentru o imagine care nu se mai afla pe ecranul unui computer sau al unui aparat digital", a adaugat el.

In timpul celor 75 de ani de existenta, Polaroid Corporation a cunoscut situatii de tot felul: fondatorul sau, americanul Edwin H. Land, a comercializat inca din 1948 un aparat cu un procedeu unic de developare instantanee, care s-a vandut in mai multe zeci de milioane de unitati in lumea intreaga.

Insa compania s-a indatorat, a negociat prost trecerea spre tehnologia digitala si a intrat in faliment in 2007. O mana de angajati de la uzina Enschede din Olanda refuza insa "sa arunce prosopul" si a rascumparat utilajele pentru a relansa productia de filme Polaroid.

Astfel s-a nascut "The Impossible Project" ("Proiectul Imposibil"): sub acest nume, in 2010, colectivul uzinei din Olanda a comercializat primele sale filme, fabricate pe baza unei formule chimice revizuite, pentru aparatele Polaroid.

Succesul a fost imediat: 500.000 de pachete (continand opt filme fiecare, la un pret mediu de 20 de euro) au fost vandute in 2010, si aproape 1 milion in 2012. Ca o cireasa de pe tort, filmele Impossible Project ca si vechile aparate Polaroid sunt comercializate in prezent pe site-ul Polaroid. Marca a fost preluata in 2009 de un fond de investitii.

Si, pentru a-i pune de acord pe fotografii new age cu cei vintage, Polaroid a lansat in urma cu cateva luni un aparat compact digital care integreaza in tehnologia sa imprimarea instantanee de imagini pe hartie. Aparatul, aflat la mare cautare, a cauzat o ruptura de stoc pe site-ul oficial al companiei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1366 ori