ANAF: 68% dintre declaratiile unice au fost depuse la ghiseu pana in 10 februarie

Vineri, 11 Februarie 2011, ora 15:11
2043 citiri
ANAF: 68% dintre declaratiile unice au fost depuse la ghiseu pana in 10 februarie

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anuntat vineri ca pana in 10 februarie au fost depuse 6.327 de declaratii pentru contributii sociale si impozit pe venit, dintre care 68% in forma fizica, la ghiseu, anunta NewsIn.

"Sistemul electronic de depunere a declaratiei unice a fost utilizat pentru 2.037 de formulare D112 in primele patru zile de cand acesta a devenit functional (7-10 februarie)", se mentioneaza in comunicat.

ANAF reaminteste ca incepand cu obligatiile declarative aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de depunere 25 februarie, contribuabilii care au calitatea de angajatori sau asimilati acestora depun o singura declaratie, la organul fiscal.

Declaratia unica cuprinde obligatiile de plata a contributiilor sociale, a impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, informatii care erau furnizate pana la implementarea acestui sistem catre patru institutii - ANAF, Casa de Pensii (CNPAS), Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), Casa de Sanatate (CNASS).

Avand in vedere ca depunerea prin internet a declaratiei unice devine obligatorie, conducerea ANAF a decis stabilirea unei perioade de tranzitie de sase luni in care administratia fiscala sa preia declaratiile si in forma fizica.

Astfel, pana la 1 iulie 2011 contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin internet, fie la ghiseu, in ultima situatie prezentand Anexa 1 semnata si stampilata, celelalte informatii urmand sa fie livrate pe suport electronic (CD).

Totodata, s-a stabilit ca numarul de ghisee sa fie suplimentat semnificativ in aceasta perioada, iar in zilele de 24 si 25 februarie la toate unitatile ANAF de primire a declaratiilor se va lucra in doua schimburi, in intervalul orar 8.00-20.00.

Depunerea prin internet presupune achizitionarea unui certificat digital calificat de semnatura electronica emis de furnizorii autorizati (CertSign, DigiSign sau TransSped) si inrolarea acestuia la organele fiscale. Dupa 1 iulie, depunerea prin internet devine obligatorie.

Pana la 1 februarie 2011 au fost inrolate 18.000 de certificate digitale calificate pentru un numar de 73.000 de contribuabili dintr-un total de circa 470.000 de angajatori.

Procedura declaratiei unice a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2011 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului 117/2010 pentru modificarea si completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal si reglementarea unor masuri financiar - fiscale si prin Hotararea Guvernului 1397/2011 privind continutul, modalitatea de depunere si de gestionare a "Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Sistem electronic, #depunere declaratie unica, #certificat digital , #Electronice