Presa americana scrie ca PSD sustine doi ministri penali

Miercuri, 27 Septembrie 2017, ora 07:36
962 citiri
Presa americana scrie ca PSD sustine doi ministri penali
Foto: Arhiva Ziare.com

Dupa ce cei doi ministri ai Guvernului Tudose suspecti de coruptie, Sevil Shhaideh si Rovana Plumb, au anuntat ca nu demisioneaza si ca au sustinerea partidului, presa americana a relatat pe larg despre acest subiect.

"Partidul de guvernamant din Romania sustine doi ministri supecti de coruptie", titreaza New York Times, Washington Post si Miami Herald, care preiau agentia Associated Press.

Sursele citate arata ca, luni, PSD si-a exprimat prin vot sustinerea lui Shhaideh si Plumb, ale caror nume figureaza intr-un dosar penal privind insula Belina, acuzatiile fiind de abuz in serviciu, respectiv complicitate la abuz in serviciu.

De asemenea, este citat liderul deputatilor PSD, Ioan Munteanu, care a spus ca membrii partidului s-au intalnit si au ajuns la concluzia ca cele doua "au respectat prevederile legii" si ca partidul le-a cerut sa nu demisioneze.

Nu in ultimul rand, se aminteste ca, inainte de intalnirea liderilor PSD, presedintele partidului, Liviu Dragnea, a numit acest dosar "un atac la adresa Guvernului" si partidului sau, din partea procurorilor anticoruptie.

In incheiere, sursele citate noteaza ca Shhaideh este un aliat al lui Dragnea, care nu poate fi prim-ministru din cauza condamnarii de anul trecut, in dosarul Referendumului.

Vineri, Shhaideh a fost citata la DNA iar la iesire a transmis presei ca este urmarita penal, in timp ce pentru Rovana Plumb DNA a cerut aviz pentru urmarirea penala, din moment ce, spre deosebire de vicepremier, este membru al Parlamentului.

Luni, Liviu Dragnea a spus ca social-democratii le-au cerut celor doua sa nu demisioneze, insa marti presedintele Klaus Iohannis a transmis ca Shhaideh si Plumb ar fi trebuit sa demisioneze sau sa fie retrase. ...citeste mai departe despre "Presa americana scrie ca PSD sustine doi ministri penali" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#presa americana PSD sustine ministri penali, #Shhaideh Plumb dosar Belina, #urmarire penala Sevil Shhaideh, #DNA Shhaideh Plumb , #Stiri Guvern