Ponta: Astazi finalizam negocierile cu FMI, dorim votul pe buget in Parlament pe 21 decembrie

Luni, 08 Decembrie 2014, ora 13:02
1833 citiri
Ponta: Astazi finalizam negocierile cu FMI, dorim votul pe buget in Parlament pe 21 decembrie
Foto: titanul.ro

Presedintele PSD, Victor Ponta a declarat, luni, dupa sedinta BPN, ca in cursul zilei de luni, cel tarziu marti se vor finaliza negocierile cu FMI, pe tema bugetului de stat pe 2015, si ca PSD propune ca votul in Parlament sa fie pe 21 decembrie,o data cu juramantul lui Iohannis.

El a precizat ca "in cursul zilei de luni, marti cel tarziu, se vor finaliza negocierile cu partanerii internationali, Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala, pe liniile principale anuntate, si anume un buget pe 2015 care sa prevada foarte clar ca nu se adauga niciun fel de taxa si impozit si ca se acopera toate masurile de crestere economica si protectie sociala anuntate deja, precum reducerea CAS, scutirea de impozit a profitului reinvestit".

"Aceste discutii le avem azi si maine, iar bugetul va fi transmis cel mai probabil vineri dimineata, dupa ce finalizam si includem toate amanuntele tehnice, catre Parlament. Daca vineri dimineata pleaca catre Parlament, in urma unei sedinte speciale pe care o vom avea probabnil vineri la ora 9.00, Parlamentul are timpul necesar pentru a-si indeplini propriile proceduri de depunere a amendamentelor, dezbaterea in comisii si adoptarea in plen", a afirmat Ponta.

Potrivit presedintelui PSD, "calendarul pe care i il propune ramane sa fie aprobat de conducerea Parlamentului. " Propunem un vot final pe buget in ziua de 21 decembrie, zi in care oricum Parlamentul se reuneste in sedinta comuna pentru depunerea juramantului de catre presedintele Klaus Iohannis", a mai precizat Ponta.

#Ponta finalizare negocieri FMI, #vot buget Parlament , #Stiri Guvern