Aleșii își iau pensiile speciale înapoi. CCR a decis că legea care le-a desființat este neconstituțională

Vineri, 06 Mai 2022, ora 02:33
977 citiri

Curtea Constituţională (CCR) a hotărât joi, 5 mai, că legea prin care au fost desființate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituționale. Aleșii își vor recupera din nou leafa de la finalul mandatului.

Conform unor surse politice, CCR a admis sesizările depuse de aproximativ 70 de foşti parlamentari privind proiectul de lege care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel că proiectul a fost declarat neconstituţional.

În urma deciziei CCR, pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi reinstaurate. Votul a fost de 6 la 2, în şedinţa Curţii Constituţionale.

Decizia judecătorilor CCR a vizat în special apecte legate de procedura legislativă, modul în care legea a fost adoptată în Parlament.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan afirma, anul trecut, că atitudinea foştilor parlamentari care au contestat decizia de a le fi suspendate pensiile speciale, dând în judecată secretariatele generale ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, este una ruşinoasă.

"Faptul că au fost anulate indemnizaţiile speciale e o dovada de voinţă politică a actualei majorităţi parlamentare. Declaraţii aţi mai avut până acum dar vot concret nu. Aşadar, voinţă a existat, comportamentul celor care au contestat această decizie mi se pare ruşinos", a declarat Turcan.

Deputatul USR Cristina Prună a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre scenariul respingerii, joi, de către CCR, a abrogării pensiilor parlamentarilor, că trebuie văzut impactul unei astfel de decizii.

Ea a arătat că aceste pensii ale foştilor aleşi sunt între 4.000 şi 6.000 de lei, în funcţie de numărul de mandate, iar unii ajung la 16.000 de lei pe lună, astfel că Parlamentul ar urma să plătească din bugetele celor două Camere milioane de lei. ...citeste mai departe despre "Aleșii își iau pensiile speciale înapoi. CCR a decis că legea care le-a desființat este neconstituțională" pe Ziare.com

#CCR, #pensii speciale, #pensii speciale parlamentar, #decizie CCR , #Stiri Guvern