Orban, despre cozile de la vama greceasca Kulata: Le spun romanilor, decat sa fie pusi in situatia asta, mai bine sa-si petreaca concediul in tara

Vineri, 03 Iulie 2020, ora 06:55
862 citiri
Orban, despre cozile de la vama greceasca Kulata: Le spun romanilor, decat sa fie pusi in situatia asta, mai bine sa-si petreaca concediul in tara
Foto: Guvernul Romaniei

Premierul Ludovic Orban a anuntat joi ca a pornit demersurile diplomatice pentru ca romanii sa nu mai piarda foarte mult timp cu formalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca la intrarea in Grecia.

Premierul Ludovic Orban a declarat joi ca a pornit demersurile diplomatice pentru ca romanii sa nu mai piarda foarte mult timp cu formalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca la intrarea in Grecia.

"Nu suntem numai noi tratati asa (tinuti mai multe ore la granita la intrarea in Grecia - n.red.), sunt tratati aproape toti cei care intra in Grecia. Se duc in concediu, sunt supusi unui triaj, sa nu ii zicem epidemiologic, supusi unui tiraj, adica li se ia temperatura ... si se creeaza efectiv blocaje. Evident ca deja am pornit demersurile diplomatice si incercam sa gasim o solutie, astfel incat sa nu mai existe aceste blocaje si sa nu mai piarda romanii atata timp in formalitatile pe care trebuie sa le inregistreze la granita.

Eu chiar am participat la o cvadrilaterala cu premierul Greciei, cu premierul bulgar si cu presedintele Serbiei in care ei ne invitau pe noi sa ridicam masura izolarii. Noi am ridicat masura izolarii dupa un criteriu pe care l-am stabilit, criteriul acesta va fi modificat, astazi am decis sa ne luam dupa decizia Comisiei Europene in evaluarea celorlalte tari. Care sunt sub noi nu sunt sub restrictie, care sunt peste noi ca nivel de infectie sunt sub restrictie", a spus Orban la B1 Tv.

El a adaugat ca grecii au introdus acum niste formalitati "cu care pur si simplu o sa alunge turistii".

"Eu le spun romanilor, decat sa fie pusi in situatia asta, de a pierde ore intregi in proceduri, sa stea la coada, e mai bine sa isi petreaca concediul in Romania. (...) Am facut sondaj si pentru prima oara exista un procent foarte mare de romani, 83%, care vor sa isi petreaca concediul in Romania, sau cel putin asa declara in sondaj. Indemnul meu este: mergeti in vacanta si anul asta si anul viitor in Romania. Sunt atatea locuri superbe din Romania care merita sa fie vazute", a afirmat premierul.

#Orban cozi grecia, #orban grecia, #orban turism , #Stiri Guvern