Dragnea si-a luat Monitorul Oficial inapoi. Regia revine sub autoritatea Camerei Deputatilor

Miercuri, 11 Aprilie 2018, ora 14:21
1225 citiri
Dragnea si-a luat Monitorul Oficial inapoi. Regia revine sub autoritatea Camerei Deputatilor
Foto: Arhiva Facebook/ Camera Deputatilor

Deputatii au aprobat, miercuri, un proiect de lege care prevede trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputatilor, dupa ce, in 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a decis trecerea acestei regii autonome in subordinea SGG.

"Regia autonoma Monitorul Oficial se organizeaza ca regie autonoma sub autoritatea Camerei Deputatilor. Editorul Monitorului Oficial este Camera Deputatilor. Actele care se publica in Monitorul Oficial, partea intai si partea a doua, se inainteaza secretarului general al Camerei Deputatilor in copie certificata de catre autoritatile emitente, sub semnatura conducatorului acestora sau a loctiitorului sau. Secretarul general al Camerei transmite Regiei autonome Monitorul Oficial spre publicare actele prevazute la articolul 1", se arata in proiectul de lege initiat de parlamentari PNL si USR.

Proiectul a fost adoptat de Senat la sfarsitul lunii martie.

In 22 ianuarie, presedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, dupa ce aceasta fusese adoptata si de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, in 22 decembrie 2017.

In iunie 2017, secretarul general al Guvernului (SGG), Mihai Busuioc, a refuzat sa contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care era eliberat din functie, iar fara semnatura acestuia Monitorul Oficial nu publica actul de demitere, dat fiind faptul ca Regia Autonoma "Monitorul Oficial" se afla in subordinea SGG.

In iunie 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a adoptat o ordonanta de urgenta care prevedea trecerea Regiei Autonome Monitorul Oficial de la Camera Deputatilor la Secretariatul General al Guvernului. ...citeste mai departe despre "Dragnea si-a luat Monitorul Oficial inapoi. Regia revine sub autoritatea Camerei Deputatilor" pe Ziare.com

#Monitorul Oficial Camera Deputatilor , #Stiri Guvern