Locul ministrului care a demisionat dupa adoptarea OUG 13, ocupat interimar de ministrul Economiei

Vineri, 10 Februarie 2017, ora 15:06
2558 citiri
Locul ministrului care a demisionat dupa adoptarea OUG 13, ocupat interimar de ministrul Economiei
Foto: Facebook/Alexandru Petrescu

Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, va prelua interimatul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul prin care il elibereaza din functie pe Florin Jianu si pe cel prin care Alexandru Petrescu preia functia de ministru intermar al Mediului de Afaceri.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, si-a dat demisia din Guvern, saptamana trecuta, dupa adoptarea ordonantei 13 care prevedea modificarea codurilor penale, spunand ca nu poate accepta impostura sau minciuna.

Ministrul a afirmat ca a reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic sa faca in continuare pentru copilul sau: "pentru cum o sa ma uit in ochii lui si ce anume o sa ii spun peste ani. O sa ii spun ca tata a fost un las si a girat actiuni pe care nu le impartaseste sau a ales sa iasa cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!"

"Am muncit cu credinta si indarjire in fiecare din cele 28 de zile de mandat si nu mi-a trecut prin gand ca munca ar putea fi umbrita intr-un mod atat de brutal si de nedrept. Cei care ma cunosc stiu ca nu pot accepta impostura sau minciuna!

Nu vreau ca decizia mea de a ma opri aici sa fie folosita politic de o parte sau alta! E un razboi pe care nu il impartasesc si pe care il vreau cat mai repede oprit!", a scris intr-un mesaj lung pe Facebook Florin Jianu.

El a declarat, vineri, pentru News.ro, ca se intoarce in antreprenoriat si isi face un start-up prin care sa dezvolte "proiecte educationale".

"Ma intorc in antreprenoriat. O sa imi deschid o firma in curand, un start-up. Pregatesc un proiect educational", a declarat Florin Jianu. ...citeste mai departe despre "Locul ministrului care a demisionat dupa adoptarea OUG 13, ocupat interimar de ministrul Economiei" pe Ziare.com

#ministrul Economiei interimar Ministerul Afaceri , #Stiri Guvern