Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Iohannis va fi decorat luni in SUA pentru intarirea democratiei si statului de drept

Iohannis va fi decorat luni in SUA pentru intarirea democratiei si statului de drept
Presedintele Klaus Iohannis va primi, luni seara, la Washington, distinctia Light Unto the Nations, oferita de Comitetul Americano-Iudeic, in semn de recunoastere pentru impactul international important in domeniul pacii, securitatii, democratiei, promovarii valorilor umane. Este primul eveniment la care seful statului participa in cadrul vizitei sale in SUA.

Klaus Iohannis va participa in calitate de invitat de onoare la Forumul Global al prestigioasei organizatii American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenta.

Cu acest prilej, AJC va acorda Presedintelui Klaus Iohannis distinctia "Light Unto the Nations", cea mai inalta distinctie a organizatiei care se decerneaza unor sefi de stat sau de guvern in semn de recunoastere pentru impactul international important in domeniul pacii, securitatii, democratiei, promovarii valorilor umane.

"American Jewish Committee a evidentiat, in decizia de acordare a distinctiei, faptul ca a hotarat onorarea Presedintelui Klaus Iohannis pentru actiunea sa de "lider dedicat intaririi democratiei si a statului de drept in Romania, (...) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul si pentru a aprofunda legaturile dintre Romania si SUA, precum si intre Romania si Israel".

Acordarea acestei distinctii a mai avut in vedere rolul tarii noastre in cadrul Uniunii Europene si al dialogului transatlantic, in mentinerea securitatii regionale si globale, dar si realizarile recent incheiatei presedintii-in-exercitiu romane a Aliantei Internationale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), informeaza Presedintia.

Distinctia va fi prezentata, cu ocazia unui moment special, in cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary.

La Forumul Global, care se desfasoara in perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanti din 70 de tari.

"Light Unto the Nations" a mai fost acordata unor lideri marcanti, cum ar fi Cancelarul german Angela Merkel, Presedintele Frantei Nicolas Sarkozy, Presedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum si altor sefi de stat din Europa si America Latina.

Presedintele Klaus Iohannis a plecat duminica, pentru sase zile, in Statele Unite ale Americii, intr-o vizita in care se va intalni, la Casa Alba, cu omologul sau american Donald Trump si va primi, din partea American Jewish Committee, distinctia "Light Unto the Nations.

Iohannis este primul lider est-european care va fi primit in SUA de catre Trump. ...citeste mai departe despre "Iohannis va fi decorat luni in SUA pentru intarirea democratiei si statului de drept" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 841 ori