Iohannis a promulgat sub protest inca una dintre Legile Justitiei: Reprezinta un regres pentru democratia din Romania

Joi, 04 Octombrie 2018, ora 15:07
1063 citiri
Iohannis a promulgat sub protest inca una dintre Legile Justitiei: Reprezinta un regres pentru democratia din Romania
Foto: Arhiva Ziare.com

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat inca una dintre Legile Justitiei, mai exact modificarile aduse Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Insa presedintele isi exprima in continuare dubiile cu privire la efectele pe care aceasta lege le va avea asupra sistemului judiciar din Romania, considerand ca reprezinta un regres pentru democratia din tara noastra.

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 4 octombrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii", se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale remis Ziare.com.

Seful statului precizeaza in document ca modificarile au un impact negativ asupra sistemului judiciar din Romania si asupra independentei judecatorilor si procurorilor, subliniind ca acestea reprezinta un regres pentru democratia din tara noastra.

"Inca de la demararea, in urma cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justitiei, Presedintele Klaus Iohannis a uzat, in mod repetat, de prerogativele sale constitutionale de a solicita Parlamentului Romaniei reexaminarea acestora si de a sesiza Curtea Constitutionala a Romaniei.

In plus, atat Presedintele Romaniei, cat si Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept, Comisia de la Venetia. Opinia preliminara emisa de acest organism european, care se va regasi in documentul final din luna octombrie, precizeaza ca modificarile legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din Romania si asupra independentei judecatorilor si procurorilor.

Modificarile aduse cadrului legal existent in domeniul justitiei reprezinta un regres pentru democratia din Romania. Pentru prima data de la aderarea la Uniunea Europeana, este pus sub semnul intrebarii angajamentul Romaniei privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept si separatia puterilor in stat, pericol semnalat de catre Comisia Europeana si GRECO", potrivit sursei citate.

De asemenea, seful statului arata din nou ca nu sustine modificarile aduse celor trei legi ale Justitiei si solicita reluarea parcursului legislativ in Parlament, pentru ca acestea sa fie puse in acord cu recomandarile Comisiei de la Venetia.

"Presedintele Romaniei reitereaza ca nu sustine modificarile aduse acestei legi, la fel ca in cazul Legii pentru modificar ...citeste mai departe despre "Iohannis a promulgat sub protest inca una dintre Legile Justitiei: Reprezinta un regres pentru democratia din Romania" pe Ziare.com

#Iohannis promulgat legea CSM , #Stiri Guvern