Guvernul le pune la dispozitie lui Iohannis, Dragnea si Tariceanu un fond pentru ajutoare, recompense si burse

Sambata, 01 Iulie 2017, ora 12:18
984 citiri
Guvernul le pune la dispozitie lui Iohannis, Dragnea si Tariceanu un fond pentru ajutoare, recompense si burse
Foto: Arhiva Ziare.com

Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta, care prevede constituirea fondului presedintelui Romaniei, a fondului presedintelui Senatului, a fondului presedintelui Camerei Deputatilor si a fondul prim-ministrului, care se aproba anual prin buget, in limita sumei maxime de 500.000 de lei.

"Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, pentru acordarea de ajutoare, recompense, contributii la actiuni umanitare si burse, se constituie fondul Presedintelui Romaniei, fondul presedintelui Senatului, fondul presedintelui Camerei Deputatilor, fondul prim-ministrului, care se aproba anual prin buget, in limita sumei maxime de 500 mii lei", se arata in actul normativ adoptat de Guvern in sedinta de vineri, fiind publicat in aceeasi zi in Monitorul Oficial.

Cum se organizeaza noul Guvern

Potrivit OUG, ministrului delegat pentru Fonduri Europene i se da calitatea de reprezentant si de ordonator principal de credite pentru activitatile aferente domeniului pentru care a fost investit, cu exceptia reprezentarii in instanta a Ministerului Dezvoltarii.

Totodata, ministrul delegat pentru Fonduri Europene emite ordine si instructiuni in domeniul in care a fost investit si reprezinta ministerul in raporturile cu celelalte ministere, cu alte autoritati publice si institutii publice interne si internationale, pe domeniul in care a fost investit.

Conform aceluiasi act normativ, cheltuielile necesare desfasurarii activitatii viceprim-ministrului fara portofoliu si a cabinetului acestuia se asigura de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

OUG mai prevede ca se infiinteaza Agentia pentru Competitivitate, institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral de la bugetul de stat, in subordinea SGG. Agentia este condusa cu de un presedinte cu rang de secretar de stat, numit si eliberat din functie prin decizie a prim-ministrului. Organizarea, functionarea, atributiile si structura organizatorica a institutiei se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea SGG.

In aceeasi OUG se mai spune ca SGG indeplineste atributiile de minister de resort fata de Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", Regia Autonoma "Monitorul Oficial" si fata de Administratia Nationala de Meteorologie.

Potrivit OUG, Administratia Nationala de Meteorologie are statut de regie, se organizeaza si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara, sub autoritatea SGG.

...citeste mai departe despre "Guvernul le pune la dispozitie lui Iohannis, Dragnea si Tariceanu un fond pentru ajutoare, recompense si burse" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#presedinte fond recompense burse, #fond recompense burse, #Guvern fond recompense burse , #Stiri Guvern