Fenechiu, dupa intalnirea cu FMI: Privatizarea CFR Marfa a devenit prioritatea numarul 1

Marti, 22 Ianuarie 2013, ora 15:37
1348 citiri
Fenechiu, dupa intalnirea cu FMI: Privatizarea CFR Marfa a devenit prioritatea numarul 1

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, marti, dupa intalnirea cu reprezentantii FMI, ca privatizarea CFR Marfa a devenit "prioritatea numarul 1", dupa ce saptamana trecuta spunea ca va solicita ca aceasta companie sa nu mai fie trecuta in proprietate privata.

Fenechiu a avut marti o intalnire de circa doua ore si jumatate cu delegatia FMI, Bancii Mondiale si Comisiei Europene, la finalul careia a declarat ca au fost discutate stadiul angajamentelor ministerului si obiectivele institutiei privind cresterea gradului de atragere a fondurilor europene si restructurarea companiilor cu pierderi din subordine.

"Prioritatea numarul 1 astazi o reprezinta privatizarea CFR Marfa. Este un lucru pe care au nu mi l-as fi dorit, am spus asta si reprezentantilor FMI. Nu mi l-as fi dorit pentru ca si reprezentantii FMI si cei ai CE ne-au recomandat permanent sa preluam modele de succes, iar toate tarile din Europa au companii de transport marfa de stat. Din nefericire situatia economico-financiara a companiei de transport marfa nu permite redresarea ei decat in conditiile in care avem o infuzie de capital din partea unui investitor privat", a spus ministrul.

Intrebat despre termenul de privatizare a companiei, Fenechiu a afirmat ca acesta incepe din februarie si nu poate dura "sub nicio forma" mai mult de sase luni.

Statul va ceda 51% din titlurile companiei

"Eu vizez ca in cativa ani vanzarea restului de 49% din actiuni sa aduca statului un castig considerabil", a spus el.

Fenechiu a aratat ca in prezent nu exista un angajament cu FMI privind si privatizarea CFR Calatori, iar in cazul Tarom este in derulare elaborarea strategiei de privatizare si ar putea fi vandut un pachet de peste 20% din actiuni.

"FMI este un paznic pentru respectarea regulilor economiei de piata. Asta nu inseamna ca daca nu avem paznic noi nu trebuie sa facem ceea ce trebuie", a spus ministrul.

Fenechiu a adaugat ca, fara sa i se solicite, a propus un termen de 90 de zile pentru numirea managerilor privati la toate companiile din subordinea institutiei pe care o conduce, iar in circa trei saptamani vor fi numiti manageri profesionisti la CFR Marfa.

Oficialul a declarat vineri pentru MEDIAFAX ca va incerca sa convinga reprezentantii FMI sa fie de acord ca CFR Marfa sa nu mai fie privatizata.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Relu Fenechiu intalnire FMI, #privatizare CFR Marfa intalnire FMI , #Stiri Guvern