Dragnea: Finantele trebuie sa prezinte cauzele incasarilor reduse la bugetul de stat

Vineri, 25 Octombrie 2013, ora 18:48
1627 citiri
Dragnea: Finantele trebuie sa prezinte cauzele incasarilor reduse la bugetul de stat

Ministerul de Finante trebuie sa relateze intr-un termen relativ scurt cauzele pentru care incasarile la bugetul de stat, de care este responsabila ANAF, au scazut in conditiile in care Romania inregistreaza crestere economica, iar numarul de angajati a crescut, a afirmat vicepremierul Liviu Dragnea.

"In primul rand, e o problema de incasari. E o problema pe care si eu am ridicat-o mereu, sunt incasari la bugetul de stat mai mici decat cele care au fost prognozate de Ministerul de Finante, care trebuie sa prezinte intr-un timp relativ scurt care sunt cauzele pentru care nu s-au realizat veniturile, pentru ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala este institutia responsabila cu incasarea veniturilor. Sa vedem: inca este evaziune fiscala, e mica, e mare, care sunt cauzele pentru care, in conditiile unei cresteri economice si in care numarul de angajati a crescut, incasarile la buget au scazut", a spus Dragnea.

Vicepremierul a adaugat ca, pentru autoritatile locale, va fi efectuata o realocare de fonduri europene de la Programele Operationale de Transport si de Mediu, in cuantum de 350 milioane euro, pentru proiecte de dezvoltare, precum lucrari incepute la scoli si drumuri judetene.

El a asigurat totodata ca bugetul Programului National de Dezvoltare Locala, prin care sunt finantate exclusiv proiecte de dezvoltare locala, va fi mult mai mare anul viitor decat in acest an.

Premierul Victor Ponta s-a aratat ingrijorat de activitatea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) care se reflecta in colectarea sub tinte a veniturilor la buget si a solicitat imbunatatirea performantei institutiei, astfel incat pana la finalul anului sa fie atins nivelul de colectare prevazut la inceputul anului, a declarat, vineri, Mirel Palada.

Solicitarea a fost formulata de premier in sedinta de vineri a Guvernului.

Intrebat in ce mod ar trebui imbunatatita colectarea veniturilor la buget si cu cat anume, Palada a subliniat ca este vorba de atingerea tintelor convenite la inceputul anului.

"Nu s-au formulat procente, imbunatatirea se refera la atingerea obiectivelor de colectare a veniturilor asa cum sunt ele operationalizate in bugetul estimat la inceputul anului, cat ne-am propus sa colectam anul acesta. Asta ar insemna sa fie imbuntatirea activitatii, sa ajungem la acel nivel preconizat", a mai spus consilierul premierului.

A doua rectificare va fi negativa

A doua rectificare bugetara din acest an va fi negativa deoarece incasarile prevazute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei, astfel ca resursele tuturor ministerelor vor fi mai putine pana la sfarsitul anului, a anuntat anterior premierul Victor Ponta.

"Avem o rectificare bugetara negativa pentru ca incasarile prevazute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei. Asta inseamna pentru fiecare dintre dumneavoastra resurse mai putine pana la sfarsitul anului", a spus Ponta ministrilor, in sedinta de guvern.

El a aratat ca, pentru anul viitor, proiectul de buget va fi construit pe baza unor estimari "mai realiste" ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).

Surse oficiale au declarat ca dupa primele noua luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la inceputul anului, din cauza unor performante sub asteptari la nivelul sistemului bancar, provenite si din modificari ale legislatiei fiscale, o colectare mai slaba, explicata inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, si nerealizarea profitului estimat la BNR.

Liderii USL au vorbit la finalul ultimei sedinte a Uniunii despre varianta reducerii TVA si cresterii cotei unice in contextul discutiilor legate de constructia bugetara pentru anul 2014.

Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, ca nu va majora cota unica de impozitare, dar ca a cerut cerut ministrului de Finante diferite scenarii pentru cresterea incasarilor la buget, discutate in USL, si ca asteapta concluzii din partea acestuia.

#liviu dragnea, #incasari buget stat, #rectificare bugetara 2013, #activitate ANAF , #Stiri Guvern