Dacian Ciolos a fost la proteste: Se ajunge la o limita. Toti cei care sunt in strada fac politica pentru ca le pasa de Romania

Duminica, 05 Noiembrie 2017, ora 22:06
1025 citiri
Dacian Ciolos a fost la proteste: Se ajunge la o limita. Toti cei care sunt in strada fac politica pentru ca le pasa de Romania
Foto: Ziare.com

Fostul premier Dacian Ciolos, care a participat duminica seara la protestul din Bucuresti, le-a declarat jurnalistilor ca a decis sa fie prezent pentru ca "se ajunge la o limita".

Ciolos a spus ca nu este important daca el face politica si ca, intr-un anumit fel, toti cei care sunt in strada fac politica pentru ca le pasa de Romania.

Printre manifestantii din Capitala s-au aflat si presedintele USR, Dan Barna, si prim-vicepresedintele PNL Raluca Turcan, precum si alti membri ai USR, ai PNL si ai Platformei Romania 100.

Intrebat ce l-a determinat sa se alature protestatarilor, Dacian Ciolos a raspuns: "Platforma Romania 100 a participat la proteste si la inceputul anului si am crezut ca acum e important sa fiu si eu aici, pentru ca se ajunge la o limita. A trecut un an de guvernare cu potential de crestere economica foarte important.

Cred ca am ratat multe momente in acest an tocmai din cauza impredictibilitatii si degringoladei in decizie. Si mai mult, atitudinea aceasta in justitie nu face decat sa slabeasca si mai mult increderea celor care pot investi in economie sa o faca in Romania. Nu putem construi bunastare in Romania daca nu avem un soclu solid de onestitate, de cinste si asta inseamna ca justitia trebuie sa-si faca treaba".

"Romania trece, din punct de vedere economic, printr-o perioada fasta si am impresia ca ne jucam cu sansa asta a Romaniei, tocmai creand impredictibilitate", a mai declarat fostul premier.

Intrebat cand incepe Platforma Romania 100 o actiune politica concreta, Dacian Ciolos a precizat: "O pregatim si, am spus, la viitoarele alegeri, oricand vor avea loc, vom fi prezenti. Dar, pana atunci, sunt multe lucruri de facut aici si acum".

El a spus ca mesajul pe care vrea sa il transmita este ca nu ne putem juca cu viitorul Romaniei.

"Nu e important ce fac eu personal, ci ceea ce facem noi toti si noi trebuie sa fim acolo unde e nevoie de noi. Nu cred ca e atat de important daca eu fac politica sau nu. Intr-un anumit fel, toti cei care sunt in strada fac politica pentru ca le pasa de Romania", a subliniat Dacian Ciolos.

Peste 35.000 de oameni au iesit in strada, duminica seara, in total, in Bucuresti si in alte orase din tara si din strainatate, pentru a protesta fata de reluarea atacurilor coalitiei de guvernare PSD-ALDE asupra justitiei. ...citeste mai departe despre "Dacian Ciolos a fost la proteste: Se ajunge la o limita. Toti cei care sunt in strada fac politica pentru ca le pasa de Romania" pe Ziare.com

#Ciolos proteste justitie , #Stiri Guvern