Un studiu al FT/Harris arata o atitudine contradictorie fata de Uniune, venita din partea cetatenilor a cinci state.
Apropierea celei de-a 50-a aniversari a Uniunii Europene este insotita de un pesimism tot mai mare in randul cetatenilor europeni legat de sensul existentei acesteia - se arata in studiul comun periodic al FT/Harris, publicat pe FT.com. In opinia a 44% dintre persoanele chestionate in cinci state europene (Marea Britanie, Franta, Italia, Spania si Germania), viata din tara acestora s-a inrautatit in urma aderarii la Uniunea Europeana. Doar 25% remarca o imbunatatire dupa intrarea tarii lor in Uniunea Europeana.
Studiul arata ca exista un pesimism tot mai mare in Europa, dar si o atitudine contradictorie a cetatenilor europeni fata de UE, la implinirea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma - tratatul de constituire - scrie FT.com. In pofida numeroaselor plangeri impotriva Uniunii Europene, cum ar fi opinia deosebit de raspandita privind birocratie prea mare, de exemplu, doar o mica parte dintre cei chestionati cred ca tara lor o va duce mai bine in afara Uniunii. 22% dintre respondenti sunt de aceasta parere, in timp ce 44% considera ca, daca tara lor paraseste Uniunea, situatia din aceasta tara se va schimba.
Studiul FT/Harris, realizat in perioada 28 februarie - 12 martie, arata ca 35% dintre persoanele chestionate sunt de parere ca o influenta pozitiva asupra tarii lor va avea Constitutia Europeana, in timp ce 27% sunt de alta opinie. Raspunsurile negative vin in principal din Marea Britanie, subliniaza FT.com. Studiul, care a fost realizat si in SUA pe probleme cum ar fi rolul Uniunii Europene in economie si mediu, arata ca respondentii americani au o atitudine mai pozitiva decat europenii privind aceste doua probleme.
Rador
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.