Ambasadorul Rusiei la Bucuresti spune ca multe tari straine si l-ar dori pe Putin presedinte

Duminica, 12 Martie 2017, ora 18:15
933 citiri
Ambasadorul Rusiei la Bucuresti spune ca multe tari straine si l-ar dori pe Putin presedinte
Foto: Facebook / Ambasada Rusiei in Romania

Ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, Valeri Kuzmin, sustine ca exista sondaje de opinie care arata ca locuitorii unor tari straine si l-ar dori pe Vladimir Putin presedinte, cel mai probabil datorita eficientei sale.

Intr-un interviu realizat de Cristina Cileacu pentru emisiunea Pasaport Diplomatic difuzata de Digi24, Kuzmin a mai precizat ca presa occidentala duce un razboi informational impotriva Rusiei si ca pana acum exista dovezi doar privind implicarea serviciilor secrete din SUA in diverse activitati de spionaj in alte tari, ceea ce nu se poate spune despre Rusia, in ciuda acuzatiilor recente.

"Stiu ca in multe sondaje de opinie, cand oamenii sunt intrebati 'in cine aveti mai multa incredere?', dintr-o data anumite tari straine ar vrea sa vada, ca sef de stat, pe presedintele Putin, nu propriii lor presedinti. Ar trebui sa ii intrebi pe oamenii care dau raspunsuri la aceste intrebari. Cred ca sunt interesati de eficienta sefului de stat.

In ceea ce priveste acuzatiile (vizand implicarea Rusiei in campania prezidentiala din SUA - n.red.), am spus de mai multe ori ca acuzatiile nu sunt fapte, nu sunt dovezi. Din cate stim noi, dovezile sunt despre: 2013, supraveghere masiva a membrilor guvernului aliat NATO al importantului membru Germania, unul dintre motoarele puternice ale Uniunii Europene.

Recent, acum cateva zile, o noua scurgere de informatii publicata de Wikileaks ne-a aratat ca este un intreg mecanism, un centru urias de supraveghere electronica in consulatul general din Frankfurt. Acestea sunt faptele", a spus Valeri Kuzmin.

Ambasadorul Rusiei la Bucuresti a mai precizat ca presa occidentala duce un razboi de propaganda impotriva tarii sale, pe care il considera contraproductiv.

"In ceea ce priveste acuzatiile, atat timp cat vedem un fel de razboi informational, de propaganda, lansat in mod particular de media principala din vest, si factiunile principale ale anumitor puteri politice internatioanale, vedem astfel de fenomene pe care am vrea sa le minimalizam, pentru ca nu sunt utile pentru gasirea solutiilor sa gasim raspunsuri la provocarile globale, ci doar instiga anumite tensiuni si neincrederea, ceea ce este complet contraproductiv, daca am folosi termenul fostilor nostri parteneri din SUA. Nu este de ajutor", a spus Kuzmin.

...citeste mai departe despre "Ambasadorul Rusiei la Bucuresti spune ca multe tari straine si l-ar dori pe Putin presedinte" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#interviu ambasadro Rusia, #interviu Valeri Kuzmin , #Stiri Guvern