Talibanii reformei: Basescu si Boc

Exista, in acest moment, o prapastie evidenta intre puterea politica si restul societatii, in ceea ce priveste continuarea reformei statului.

Miscarile de protest din orasele Romaniei, opozitia politica si o parte a societatii civile contesta, in esenta, continuarea reformelor promovate de actuala putere politica. Reticenta este justificata.

Modernizarea statului, mult proclamata de actuala guvernare, nu a adus rezultate notabile. Modernizarea a fost, mai intai de toate, un sir de restrictii si de constrangeri financiare.

In mod paradoxal, economiile bugetare mult clamate nu sunt vizibile in bugetul de stat. In plus, o buna parte a masurilor de reforma adoptate au inlocuit, de fapt, capacitatea institutiilor statului de a-si derula activitatea pentru care sunt chemate.

Ineficienta institutiilor, lipsa de forta in a-si indeplini obiectivele, incapacitatea de a produce schimbari pe baza unei analize solide si lipsa dialogului au dus la cea mai simplista formula de reformare a statului. In urma cu 20 de ani exista un nedisimulat apetit pentru reforma.

Mai mult chiar, antireformismul era o paria. Reforma era la moda, reforma era "cool" si sustinatorii reformelor erau adevaratii guru ai momentului. A te fi opus reformei, a fi contestat-o, era aproape o erezie. Cum a aratat economia romaneasca dupa reforma din anii '90?

Cu multe puncte slabe si cu destul de putine bune. Cele slabe sunt: lipsa de competitivitate care a condus la deficite comerciale semnificative, puternica dezindustrializare a economiei si circuitele de coruptie bine inradacinate, care includ politicieni, oameni de afaceri si reprezentanti ai administratiei de la nivel central si local.

Privatizarea a trecut sectoare intregi din economia romaneasca in proprietatea capitalului strain, dar, in acelasi timp, a si neutralizat metodele de transfer ale banilor din buzunare publice in unele private. Peste toate, politicienii si aparatul de stat s-au complacut intr-o complicitate placuta si profitabila. Ei au abandonat statul, nu direct, ci insidios, transferand o buna parte din functiile pe care ar fi trebuit sa le indeplineasca spre zona privata. Aceasta a fost asa-numita reforma.

Puncte bune ale reformelor: Aderarea la UE si NATO

In acelasi timp, punctele forte ale reformei au fost cele prin care clasa politica a reusit sa duca la bun sfarsit doua proiecte politice importante: aderarea la Uniunea Europeana si la NATO. Acestea au fost singurele optiuni care au rezonat, in mod evident, cu dorinta majoritatii covarsitoare a cetatenilor romani.

Ce mai inseamna, astazi, reforma sau modernizarea statului? Presedintele Traian Basescu, acordurile de imprumut cu finantatorii externi si noul pact fiscal aflat in pregatire de catre Uniunea Europeana definesc tintele, caile si restrictiile modernizarii statului.

Dar, ar trebui imbratisata noua modernizare a statului la fel ca vechea reforma din anii '90? Ar trebui sa invatam din erorile anilor '90 si sa nu le repetam. Asa ar fi normal, dar, pana acum, nu facem decat sa aratam ca facem alte noi greseli, daca nu cumva le repetam pe cele vechi.

Un lucru este cert: in acest moment, exista multe straturi sociale care au reticente in fata noilor reforme sau care contesta masurile de austeritate. Spre exemplu, mediul de afaceri este vlaguit de anii de scadere economica si asteapta masuri de relansare a economiei.

Oamenii de afaceri afirma, tot mai raspicat, ca masurile de austeritate nu fac decat sa sugrume economia, idee de altfel raspandita si in statele dezvoltate, acolo unde economisti respectati se intreaba cum poti creste economic prin masuri de austeritate.

Dar ce se mai intelege astazi prin modernizarea statului? Reforma sanatatii doreste, in fapt, sa mute administrarea banilor publici catre companii private. Este, insa, neclar in ce masura acest proces este sau nu in beneficiul pacientilor.

Reforma sistemului public de sanatate este de asteptat sa duca si la o scadere a cheltuielilor statului, stipulata in angajamentele externe, dar nimeni din guvern nu a vorbit despre acest lucru, aici, in Romania. Cel mult, mesajul guvernamental vorbeste despre o mai eficienta administrare a banilor publici.

In al doilea rand, modernizarea ar trebui sa insemne reforma companiilor de stat, respectiv, privatizarea totala sau partiala a unor companii din domeniul energetic, din transporturi sau industria miniera. Esecul vanzarii participatiilor statului la compania Petrom a demonstrat cat de neprielnic este momentul privatizarii.

Introducerea Fondului Proprietatea in actionariatul unor companii de stat a avut macar o virtute: a scos la iveala o serie de decizii incorecte luate in interiorul acestor firme. Dar, pentru acest lucru este suficient sa existe un actionar privat cu o participatie minoritara.

Ideea de management privat al companiilor de stat nu are credibilitate

Este vorba, apoi, despre asa-zisul "management privat al companiilor de stat". Cine mai poate crede in acest proces dupa ce premierul a numit la conducerea companiei de stat Transelectrica un consilier, fara nicio experienta in domeniu, care a demisionat dupa trei zile.

Modernizarea statului este legata, de fapt, in viziunea actualei puteri politice, de abandonarea statului. Un exemplu interesant este mult-discutatul "caz Rosia Montana". Este limpede ca, din punct de vedere economic, exploatarea trebuie facuta, evident, in conditiile aplicarii celor mai bune practici de protectie a mediului. Este insa de discutat nivelul participatiei statului in acest proiect industrial.

In mod normal, pentru a nu repeta erorile anilor '90, capitalul de stat ar trebui sa aiba macar 50 de procente si actiunea de aur in cadrul companiei care ar trebui sa exploateze zacamintele de la Rosia Montana.

Modernizarea statului ar trebui sa se concentreze pe nevoile oamenilor si ale companiilor, nu doar pe indicatorii macroeconomici. Prioritatile modernizarii ar trebui sa fie informatizarea administratiei centrale si locale, debirocratizarea relatiei dintre companii si institutiile statului (o serie de pasi s-au facut in acest sens), interconectarea sistemelor informatice ale institutiilor publice, transparenta cheltuielilor si investitiilor publice, o mai performanta colectare a veniturilor bugetare si lupta cu evaziunea fiscala.

Surprinzator, si de neimaginat in urma cu 20 de ani, este ca FMI a cerut o crestere salariala din ratiuni de imbunatatire a cererii interne. Doar ca "talibanii reformei", Traian Basescu si, evident, Emil Boc, refuza, deocamdata, sa aplice o astfel de masura.

Liberalizarea preturilor la energie si la gaze este singura concesie de la iuresul reformelor. Liberalizarea ar fi insemnat cresterea tarifelor atat pentru populatie, cat si pentru companii. Populatia ar fi trebuit ferita de socul liberalizarii prin definirea unor "categorii vulnerabile", dar ne putem imagina cum ar fi aratat aceste categorii in viziunea fostului ministru al muncii, Sebastian Lazaroiu, care spunea ca romanii care castiga 800 de lei pe luna sunt bogati.

Altfel, la ce bun reforma statului? Trebuie sa intelegem ca felul in care arata reforma de astazi va fi decisiv pentru modul in care va arata Romania peste 10 ani. "Talibanii reformei" s-ar putea trezi cu un stat la fel de neimplicat ca astazi si cu o economie dominata covarsitor de capitalul strain, cu toate neajunsurile care deriva de aici.

Doar ca talibanii de astazi ai reformelor vor fi criticii ferventi ai neajunsurilor economiei romanesti de peste un deceniu. In reforma de astazi sta tot binele si tot raul economiei romanesti de maine.