Suspendarea lui Basescu se apropie. Parlamentarii sunt tinuti in Capitala

Miercuri, 04 Iulie 2012, ora 11:45
1486 citiri
Suspendarea lui Basescu se apropie. Parlamentarii sunt tinuti in Capitala

Liderii USL au avut o intalnire, miercuri dimineata, la sediul Guvernului, cu premierul Victor Ponta, pentru a pregati suspendarea presedintelui Traian Basescu.

La ora 16.00, va avea loc plenul reunit in Parlament, in care va fi citita scrisoarea de suspendare a sefului statului. Surse politice sustin ca juristii USL au discutat intreaga dimineata pe marginea documentelor ce trebuie depuse, relateaza Ziare.com.

Parlamentarii USL au primit SMS-uri in care li se spune sa nu paraseasca Bucurestiul si ca vor fi informati pe parcurs despre actiunile ce vor urma, in acelasi timp juristii Uniunii fiind intr-o sedinta in care se pregateste documentul in baza caruia sa fie declansata suspendarea lui Traian Basescu, potrivit Mediafax.

Deocamdata, acestia nu au primit informatii despre o eventuala noua sesiune extraordinara a Parlamentului, insa li s-a transmis ca vor fi informati pe parcurs despre actiunile ce vor urma.

Suspendare pe baza articolului 95?

Articolul 95 din Constitutie precizeaza ca, "in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale.".

In cadrul declansarii acestei proceduri de suspendare, presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.

Propunerea de suspendare din functie a sefului statului poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta presedintelui, scrie Mediafax.

Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui, mai prevede legea fundamentala.

Conform Regulamentului sedintelor comune ale Senatului si Camerei Deputatilor, propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei in cazul savarsirii de catre acesta a unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, facuta de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, se depune concomitent la Birourile permanente ale Camerelor Parlamentului.

Birourile permanente, sub semnatura presedintilor, comunica neintarziat aceasta propunere Presedintelui Romaniei, precizandu-se totodata data si locul sedintei comune a Camerelor.

Presedintele care conduce sedinta comuna, dupa prezentarea propunerii de suspendare din functie si ascultarea explicatiilor sefului statului, consulta deputatii si senatorii daca datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizata Curtea Constitutionala sau daca este necesara constituirea unei comisii comune de ancheta. Hotararea se ia cu majoritatea voturilor din numarul total al deputatilor si senatorilor.

In cazul in care s-a apreciat ca datele sunt suficiente, propunerea de suspendare, insotita de informatiile necesare, se trimite de indata, de catre presedintele care a condus sedinta comuna, Curtii Constitutionale spre consultare, mentionandu-se si termenul pana la care aceasta trebuie sa se pronunte.

In termen de 24 de ore de la primirea avizului Curtii Constitutionale, Camerele Parlamentului se intrunesc in sedinta comuna pentru a hotari asupra propunerii de suspendare din functie.

Basescu invitat la dezbateri

La dezbateri este invitat si presedintele Romaniei, caruia i se va da cuvantul, la cererea sa, oricand in timpul dezbaterilor, pentru a da explicatii asupra faptelor ce i se imputa.

Hotararea se adopta cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, iar votul este secret, prin bile.

In cazul in care s-a hotarat constituirea unei comisii comune de ancheta, raportul intocmit de aceasta in termenul stabilit in hotararea Parlamentului se trimite, prin grija presedintilor celor doua Camere, Curtii Constitutionale spre consultare, in termen de 3 zile de la data depunerii raportului.

La suspendarea din functie a sefului statului din 2007, Parlamentul a constituit o astfel de comisie, care a fost condusa de Dan Voiculescu.

Hotararea adoptata de Parlament in cadrul procedurii de suspendare din functie a sefului statului se comunica acestuia, in termen de 48 de ore, sub semnatura presedintilor celor doua Camere.

Daca propunerea de suspendare din functie a fost aprobata, hotararea se trimite si Guvernului in vederea initierii proiectului de lege privind organizarea si desfasurarea referendumului pentru demiterea presedintelui.

Conform Legii referendumului 3/2000, participantii la referendum se pronunta prin "da" sau "nu" la urmatoarea intrebare: "Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei?".

Aceasta ar fi a doua oara cand opozitia ar initia procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu din functie. Precedenta suspendare a avut loc in timpul primului mandat de sef al statului, in anul 2007. Parlamentul a aprobat suspendarea presedintelui, insa la referendumul de demitere decizia a fost invalidata de populatie. Astfel, la referendumul din 19 mai 2007 pentru demiterea presedintelui Basescu, 74,48% din cei care s-au prezentat la urne au votat impotriva, iar pentru demiterea acestuia s-au pronuntat 24,75%, prezenta la referendum fiind de 44,45%.

Pe durata suspendarii din functie a sefului statului, prerogativele sale au fost indeplinite de Nicolae Vacaroiu, la acel moment presedinte al Senatului. Acesta s-a autosuspendat din PSD pe durata asigurarii interimatului.

#suspendare Basescu, #intalnire USL suspendare Basescu, #USL Basescu , #Politica interna