Adevarul despre investitiile statului

Miercuri, 09 Noiembrie 2011, ora 09:07
1077 citiri
Adevarul despre investitiile statului

Noile investitii finantate si receptionate de stat in primul semestru al acestui an in loc sa impulsioneze economia, au contribuit la prabusirea ei cu circa 60% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, conform standardelor europene de evidenta bugetara (ESA 95), sustine Consiliul Fiscal.

Aceasta situatie demonstreaza ca guvernul nu a facut decat sa achite facturi restante, iar investitiile publice reale din acest prim semestru au reprezentat doar 1,6% din PIB, cand guvernul sustine public o valoare de 6,4%, informeaza Ziarul Financiar.

Situatia reala se afla intr-un contrast puternic cu afirmatiile si datele guvernului, care sustine ca a existat o crestere de 30% a cheltuielilor de investitii. Contradictia se explica prin faptul ca guvernul raporteaza conform standardelor "cash", care iau in considerare doar fluxurile de bani efectiv platite, ceea ce inseamna ca o cheltuiala de investii apare doar cand e achitata, in timp ce, urmand metodologia europeana ESA 95, cheltuielile apar in scriptele bugetare cand e inregistrat angajamentul de plata si e emisa factura.

Practic, acest lucru inseamna ca desi pe hartiile si in discursurile oficiale exista multe programe si alocari bugetare mari, de fapt investitiile noi ale statului sunt foarte mici, si aceasta realitate este cea care conteaza si se vede in PIB.

Astfel, conform standardelor ESA, investitiile publice in prima jumatate a anului 2011 au o pondere de 1,6% din PIB, comparativ cu 4,3% din PIB anul trecut, in timp ce conform standardelor cash, investitiile publice pe primul semestru din 2011 se ridica la 6,4%, in crestere fata de 5,5% din PIB, inregistrat anul trecut.

De asemenea, o alta neclaritate se leaga de diferenta dintre investitii noi sau investitii mai vechi, cu facturi restante.

Expertii din domeniul finantelor sustin ca standardele europene reflecta cel mai bine situatia reala a cheltuielilor si arieratelor, acesta fiind motivul pentru care autoritatile romane au continuat sa amane adoptarea acestei metodologii, folosita de Comisia Europeana.

In plus, presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, precizeaza ca daca vorbim de contributia investitiilor publice la cresterea economica, vorbim de formarea de capital fix dupa standardele ESA 95, si nu "cash".

Oficialii de la Bucuresti au fost atentionati de FMI in repetate randuri privind imbunatatirea cheltuielilor de capital si absorbtia fondurilor europene, insa FMI a tolerat pe parcursul acordurilor raportarile cash si nu cele conform standardelor ESA, inchizand ochii la modalitatea de atingere a targetului de deficit bugetar prin sacrificarea investitiilor sau transferarea cheltuielilor in viitor.

Cheltuielile de capital au fost intr-o continua tendinta de scadere in ultimii doi ani, scaderile continuand si in prima jumatate a acestui an in ciuda imbunatatirii incasarilor bugetare.

"Pana la inchiderea editiei reprezentantii Ministerului Finantelor si ai Guvernului nu au raspuns solicitarilor ZF de a comenta aceste date si a explica diferentele flagrante relevate. Finantele nu publica nicio cifra oficiala dupa standardul Comisiei Europene ESA95.

#investitii publice, #norme europene, #guvern stadarde cash , #Politica interna