Bucurestiul si Tokio vor sa intareasca relatiile economice 'prea slabe'

Joi, 11 Ianuarie 2007, ora 08:05
1089 citiri

Ministrul roman al afacerilor externe, Razvan Ungureanu, a discutat miercuri la Bucuresti cu omologul sau japonez Taro Aso, exprimandu-si dorinta dezvoltarii relatiilor economice bilaterale, in prezent "prea slabe", in opinia lui.

Efectuand prima vizita la acest nivel a unui oficial japonez in Romania, dupa 24 de ani, Taro Aso a subliniat la randul sau ca investitiile nipone in tara, de ordinul a 300.000 de dolari in 2006, "ar urma sa creasca rapid" in anii urmatori.

"Volumul schimburilor comerciale intre cele doua tari este sub un miliard de dolari, nu putem fi multumiti", a declarat de asemenea Ungureanu, citat de Mediafax.

Romania, in calitate de membra a NATO, dar si a Uniunii Europene dupa 1 ianuarie, "este un element important al noii politici externe japoneze", bazata pe o "arca a libertatii si a prosperitatii", a afirmat la randul sau Taro Aso. Ministrul japonez urma sa incheie miercuri dupa amiaza vizita sa la Bucuresti cu o intrevedere cu presedintele Traian Basescu la Palatul Cotroceni.

Rador