Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Reintregirea salariilor intra in dezbatere publica

Reintregirea salariilor intra in dezbatere publica


Proiectul de Ordonanta de urgenta care prevede reintregirea salariilor bugetarilor cu 8% de la 1 iunie si cu 7,4% de la 1 decembrie, se afla in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS).

Potrivit proiectului de Ordonanta de urgenta privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza, salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice se va majora in doua etape, respectiv cu opt la suta incepand cu 1 iunie 2012 fata de nivelul acordat pentru luna mai 2012 si cu 7,4 la suta incepand cu 1 decembrie 2012 fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si din cele aflate in coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza, indemnizatiilor de incadrare se majoreaza fara a depasi nivelul stabilit prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare.

Proiectul de act normativ mai prevede si majorarea cuantumului compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si a drepturilor de echipament, care se majoreaza cu opt la suta incepand cu data de 1 iunie 2012 fata de nivelul acordat pentru luna mai 2012 si cu 7,4 la suta incepand cu data de 1 decembrie 2012 fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, fara a depasi nivelul in vigoare in iunie 2010.

Personalul din institutiile publice care a intrat sub incidenta Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale carui venituri de natura salariala nu au fost diminuate potrivit Legii 118/2010 nu vor beneficia de majorarile salariale prevazute in proiectul de ordonata de urgenta.

In nota de fundamentare care insoteste documentul se arata ca impactul financiar al acestor masuri, pentru anul 2012, este de 858,5 milioane de lei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1174 ori