Guvernul scoate din rezerva de stat combustibili pentru MApN si MAI

Vineri, 11 Iunie 2010, ora 23:02
1660 citiri
Guvernul scoate din rezerva de stat combustibili pentru MApN si MAI

Guvernul a autorizat ministerele Apararii si Internelor sa scoata din rezerva de stat o cantitate totala de peste 35.000 tone petrol pentru turboreactoare, benzina si motorina destinate unitatilor din subordine, motivand ca bugetul limitat nu poate acoperi costurile de achizitionare de combustibili, potrivit Mediafax.

Scoaterea acestor combustibili de la rezerva de stat a fost decisa de Guvern prin ordonanta de urgenta.

Decizia este argumentata de Executiv prin "persistenta efectelor crizei economico-financiare si insuficienta resurselor necesare finantarii integrale de la bugetul de stat a achizitiei cantitatilor de combustibili, in scopul functionarii tehnicii din dotarea Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Administratiei si Internelor, pentru indeplinirea atributiilor operative".

Astfel, Ministerul Apararii Nationale va scoate gratuit de la rezerva de stat, pentru Statul Major al Fortelor Aeriene, 12.000 tone petrol pentru turboreactoare, cantitate care poate fi insa diminuata "in functie de pierderile normale" inregistrate pe perioada pastrarii in rezerva de stat, se arata in ordonanta.

In acelasi timp, Ministerul Apararii, dar si Ministerul Administratiei si Internelor, pentru structurile de ordine si siguranta publica, vor scoate tot gratuit din rezerva de stat 760 tone benzina si 23.100 tone motorina.

Pe facturi va fi inscris ca nu se achita contravaloarea bunurilor, ci numai contravaloarea taxei pe valoare adaugata si a accizelor.

Prin derogare de la Codul fiscal, exigibilitatea TVA si a accizelor va interveni la data incasarii de catre Administratia Nationala a Rezervelor de Stat a contravalorii totale sau partiale a acestei taxe, dar nu mai tarziu de 30 septembrie 2011 inclusiv. 

#guvern, #rezerva de stat, #combustibili, #mapn, #mai , #Ordonanta