Voinea: Daca se intarzie cu bugetul, pensiile majorate se vor plati retroactiv

Duminica, 08 Decembrie 2013, ora 12:10
1419 citiri
Voinea: Daca se intarzie cu bugetul, pensiile majorate se vor plati retroactiv

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, sustine ca prin promulgarea legii bugetului asigurarilor sociale pe 2014, fara promulgarea bugetului de stat, se creeaza o stiuatie fara precedent si nu se poate spune daca este posibila plata pensiilor majorate inca din prima luna a anului.

"Este o situatie fara precedent si juristii trebuie sa-si exprime opinia. Pensiile vor creste, dar cresterea va fi platita retroactiv daca nu intra in vigoare toate legile. Bugetul asigurarilor sociale primeste transfreruri de la bugetul de stat", a spus Voinea la emisiunea "Dupa 20 de ani" difuzata duminica de ProTV.

Pensiile vor creste cu 3,76% de la 1 ianuarie 2014.

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca bugetul nu a sosit la promulgare, ca se asteapta sa primeasca legea luni si ca o poate analiza, inainte de a lua o decizie, pana pe 29 decembrie, el precizand ca va promulga imediat bugetul asigurarilor sociale.

"Voi promulga imediat bugetul asigurarilor sociale, nu am nimic de reprosat acelui buget. (...) In aceeasi zi cand va veni, il voi si promulga. L-am urmarit, nu are decat niste rezerve rezonabile. Din acest punct de vedere, domnul prim-ministru poate sa stea linistit", a spus Basescu.

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2014.

Seful statului a precizat, in mai multe randuri, ca va respinge bugetul, in conditiile in care acesta contine cresterea accizei la carburant.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Liviu Voinea plata pensii, #plata pensii Lege buget, #Liviu Voinea plata salarii , #Ministri