Silaghi a recunoscut ca s-a intalnit cu Nelu Iordache la el acasa

Miercuri, 21 August 2013, ora 13:37
1673 citiri
Silaghi a recunoscut ca s-a intalnit cu Nelu Iordache la el acasa
Sursa foto: Ziarulunirea.ro

Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi a recunoscut miercuri, la iesirea de la DNA, ca s-a intalnit cu Nelu Iordache, omul de afaceri fiind adus de Remus Span, "pe nepusa masa", la el acasa.

Silaghi a precizat ca nu are date despre acest dosar decat cele din presa si asteapta sa fie informat, catalogand ca fiind "aberante" declaratiile din arest ale lui Nelu Iordache ca i-ar fi dat bani.

"Am aici si data, contractul si comunicarea care se face catre Romstrade pentru rezilierea contractului. Comunicarea se face in 22 noiembrie si el sustine ca in 22 noiembrie, noaptea, mi-ar fi dat banii. Deci, frizeaza logica. De ce sa-mi dea? (...) Intr-adevar, dupa ce am aflat din presa, am stat sa ma gandesc... A venit pana la mine acasa, in noaptea respectiva, eu nestiind ca el vine. Am vorbit la telefon cu o cunostinta de-a mea si el s-a prezentat pur si simplu. (...) Fara sa-l invit, fara sa-l rog, fara sa-i cer. Cu domnul Span, da", a afirmat Silaghi.

El a spus ca s-a certat la acea vreme cu Remus Span, despre care stie ca a fost ofiter de informatii.

"A fost un gest urat sa mi-l aduca pe asta acasa, asa, pe nepusa masa. Ce sa fac? Tu, cand deschizi usa si vezi un om in fata usii, ce faci? Nu-l chemi in casa sau ce faci? N-avea nimic, n-avea nicio geanta... De altfel, se poate vedea, cum sunt convins ca mai exista inregistrarile plecarii. (...) Totusi, sa treci 200.000 de euro prin controlul de securitate al unui aeroport cred ca este o problema, nu e foarte simplu. Si sper sa mai obtin si inregistrarea de pe aeroportul Baia Mare de la aterizare", a mai spus liberalul.

Fostul ministru isi sustine, in continuare, nevinovatia

Ovidiu Silaghi a subliniat ca omul de afaceri dorea, intr-adevar, sa nu i se rezilieze contractul, dar el nu avea cum sa se opuna rezilierii.

"Procedura se demarase inca de prin mai - iunie, anul trecut, printr-o scrisoare primita de la Comisia Europeana, semnata personal de doamna Sarasola, care raspundea de monitorizarea acestui program in Romania, scrisoare pe care eu am dus-o la primul-ministru. (...) Dupa acea scrisoare a fost si controlul OLAF-ului si DLAF-ului. Deci, rezilierea acestui contract a fost rezultatul a numeroase demersuri, la care nu te mai poti opune", a aratat parlamentarul.

Fostul ministru a reiterat ca nu i-a cerut si nu a primit bani, nici de la el, nici de la interpusi.

Despre intalnirea cu procurorii DNA, Silaghi a spus ca a fost "poate usor surprinzatoare".

"In 21 sa fii chemat la DNA, cand in 23 presedintele urma sa faca anuntul daca ma numeste sau nu la Transporturi. Viata mea in ultimul an este un lung sir de coincidente, adica in ziua in care anul trecut a inceput campania electorala, ANI ma declara incompatibil, in ziua in care eu castig procesul cu ANI sunt chemat la DNA, dar in aceeasi zi mi se scrie citatia, sunt chemat la DNA intr-un alt dosar. In momentul in care sunt anuntat candidat la Ministerul Transporturilor, ANI iarasi face o plangere la Curtea de Apel Oradea, nejustificata, netemeinica, in afara oricarei proceduri. (...). In 21 sunt chemat la Parchet, asta iarasi inainte de data de 23, ca in 19 sa ceara, tot DNA-ul, Parlamentului inceperea urmaririi penale intr-un dosar care contine niste aberatii de nu va puteti imagina", a mai afirmat Silaghi.

El a dat asigurari ca nu se retrage din viata politica. "Nu ma retrag din viata politica si am anuntat ca imi retrag candidatura de ministru. Mi se pare normal sa nu pun in incurcatura nici Guvernul Ponta, nici pe presedintele Crin Antonescu si nici USL", a mai spus Silaghi.

#audieri Silaghi DNA, #intalnire Silaghi Nelu Iordache, #dosar mita Silaghi Iordache , #Ministri