Dragoi: Trebuie sa ne orientam spre cresterea veniturilor bugetare

Vineri, 10 Februarie 2012, ora 16:24
1248 citiri
Dragoi: Trebuie sa ne orientam spre cresterea veniturilor bugetare

O "provocare" pentru Ministerul Finantelor, in perioada urmatoare, este cresterea veniturilor la buget, a declarat la preluarea mandatului, ministrul Bogdan Dragoi.

"Daca pana acum Ministerul de Finante s-a focalizat mai mult pe restabilirea sustenabilitatatii cheltuielilor, din acest moment trebuie sa ne orientam catre cresterea veniturilor bugetare".

"Pe partea de legislatie fiscala, aceasta este armonizata cu legislatia europeana si vom incerca sa o aplicam corect, ceea ce va asigura cresterea veniturilor si un mediu economic sanatos, mai ales concurential", a declarat Dragoi.

Ministrul de Finante a spus ca Romania mai trebuie sa absoarba, pentru scopul mentionat anterior, fondurile structurale.

"Pe partea de cheltuieli bugetare este necesara o prioritizare a proiectelor, astfel incat banii cheltuiti sa atinga potentialul maxim".

"Fondurile structurale sunt o prioritate a Guvernului, sunt bani pe care Romania trebuie sa ii absoarba. Sunt bani care vor duce la crestere economica sustenabila. S-a tot vorbit de suma de 6 miliarde, va spun ca este realista", a precizat el.

Dragoi s-a referit si la continuarea acordurilor cu institutiile bancare internationale ca la o "ancora" pentru Romania. "Prioritatea numarul unu a ministerului de Finante este asigurarea unei cresteri economice durabile".

"Reformele de pana acum au creat premisele unei cresteri sustenabile. Continuarea acordului cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana si continuarea implementarii reformelor din primul acord reprezinta o ancora esentiala pentru credibilitatea externa", a mentionat Dragoi.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ministru finante Bogdan Dragoi, #cabinet Ungureanu, #planuri ministru Dragoi , #Ministri