Borbely: Pensiile si salariile ar putea fi marite cel tarziu in mai

Miercuri, 01 Februarie 2012, ora 16:32
1295 citiri
Borbely: Pensiile si salariile ar putea fi marite cel tarziu in mai

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anuntat miercuri, dupa o intrevedere cu delegatia FMI si CE, ca sunt resurse pentru ca in luna aprilie, cel mai tarziu luna mai, Guvernul sa poata majora salariile si pensiile, precizand ca trebuie vazute si rezultatele pe trimestrul 1.

"Noi am cerut ca, evident ca in urma unei analize, probabil la sfarsitul primului trimestru, in urma analizarii bugetului, cu intrari si cu cheltuieli, sa avem posibilitatea - si acesta este punctul de vedere clar al UDMR - si sunt convins ca vom avea posibilitatea maririi salariilor si pensiilor in luna aprilie, cel tarziu in mai", a spus vicepresedintele politic al UDMR.

In context, ministrul a aratat ca "dupa analizele noastre, vor fi sigur posibilitati ca sa putem mari salariile si pensile in acest an", mentionand ca desigur" va trebui sa vedem si rezultatele din T1".

"Trebuie sa facem aceasta analiza la sfarsitul primului trimestru. E clar ca acum, la inceputul lunii februarie, inca nu putem face aceasta analiza. Dar o vom face la sfarsitul primului trimestru (...) In ceea ce priveste bugetul, el se construieste pe cifre. Aceste cifre se analizeaza dupa trei luni. Nu pot decat sa repet ca atunci cand tragem linie si vedem, la sfarsitul lunii martie, si in functie de intrari si de cheltuieli vom lua decizia", a adaugat Borbely.

El a precizat ca reprezentantii FMI si CE "au spus foarte clar ca decizia privind majorarile de salarii si pensii va fi decizia Guvernului Romaniei si a coalitiei de guvernare".

Cresterea economica este estimata la 2,1% in 2012, cu un deficit de 1,9%.

#Borbely marire salarii, #marire salarii pensii analiza 2012 , #Ministri