Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Propunerea de crestere a alocatiei de stat pentru copii, respinsa de Plenul Senatului

Propunerea de crestere a alocatiei de stat pentru copii, respinsa de Plenul Senatului


Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, care viza indexarea, incepand cu 2014, a cuantumului acestei alocatii.

Propunerea legislativa a primit 79 de voturi "pentru", 14 "impotriva" si 17 abtineri, pentru adoptare fiind necesare minim 89 de voturi, fiind vorba despre o lege organica.

Raportul Comisiei de munca din Senat a fost de admitere, cu amendamente si prevedea indexarea, incepand cu 2014, a cuantumului alocatiei de stat pentru copii.

De asemenea, senatorii din Comisia de munca adoptasera un amendament potrivit caruia coeficientii aplicati la indicele social de referinta folositi pentru stabilirea cuantumului alocatiilor vor fi in continuare indexati, incepand cu 1 ianuarie 2015, in functie de rata inflatiei.

Propunerea legislativa pentru modificarea Legii 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii a fost initiata de un grup numeros de senatori si deputati de la toate grupurile politice, intre care Viorel Arcas, Ovidiu Bota, Ioan Chelaru, Alexandru Cordos, Alexandru Mazare, Doina Federovici, Puiu Hasotti, Cristian Dumitrescu, Ilie Sarbu si Eugen Tomac.

Legea are caracter organic si va ajunge in dezbaterea Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional.

In 12 noiembrie, cand senatorii din Comisia de munca au discutat propunerea legislativa, presedintele Comisiei pentru munca, familie si protectie sociala, Liviu Pop (PSD), estima ca, in cazul adoptarii acestei initiative, indexarea ar fi de 1,8-1,9 lei pentru copiii intre 2 si 18 ani si 7-8 lei pentru copiii intre 0 si 2 ani.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 2553 ori