Operatorii locali de WiMAX ar putea sa isi schimbe canalele de frecventa pana la vara

Vineri, 16 Martie 2007, ora 15:55
885 citiri

Operatorii detinatori de licente locale WiMAX, de 3,5 gigahertzi trebuie ca, pana la 31 mai, sa isi exprime disponibilitatea de a accepta schimbarea canalelor de frecvente, se arata in proiectul de consultare publica al Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI).

Dupa acest prim pas, Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI) va elibera noi licente titularilor in drept, care vor contine noile canale alocate in urma reorganizarii utilizarii spectrului. Totodata, IGCTI va publica pe pagina de internet, pina la 15 iunie, lista judetelor si a canalelor locale disponibile in fiecare judet, precizand daca respectivele canale sunt disponibile in tot judetul sau nu, cu indicarea zonelor unde acestea nu sunt disponibile.

MCTI a deschis o consultare publica privind strategia nationala de acces la retelele WiMAX, in vederea reducerii decalajului digital. Propunerea este intitulata "Documentul de strategie privind implementarea sistemelor BWA (Broadband Wireless Access - acces pe suport radio de banda larga) la nivel national".

MCTI si IGCTI au elaborat un proiect de strategiei de implementare a sistemelor BWA de tip WiMAX la nivel national, in urma consultarilor publice dintre cele doua institutii, cu scopul de a contribui la diminuarea decalajului digital si a constitui o alternativa lucrativa pentru implementarea unor solutii noi de acces la utilizatori.

Utilizarea sporita a serviciilor de comunicatii in banda larga este un obiectiv major al activitatii viitoare a Guvernului Romaniei, avand in vedere faptul ca raspandirea beneficiilor societatii informationale depinde tot mai mult de disponibilitatea accesului la internet in banda larga in randul cetatenilor si companiilor si luand in considerare obiectivele Romaniei de a se integra pe deplin in Uniunea Europeana, de a se adapta la cerintele economice comunitare dar mai ales de a creste competitivitatea economica, coeziunea sociala si calitatea vietii cetateanului.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)