Nu se vor face angajari in companiile de stat anul viitor

Vineri, 11 Noiembrie 2011, ora 18:22
1298 citiri
Nu se vor face angajari in companiile de stat anul viitor

Companiile de stat si regiile autonome vor fi obligate sa inghete si anul viitor angajarile, astfel incat sa nu depaseasca numarul de personal stabilit pentru 2011, iar societatilor cu pierderi ori care sunt subventionate le va fi impus sa limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.

Restrictiile de cheltuieli in cazul regiilor autonome si companiilor la care statul este actionar unic sau majoritar au fost incluse in proiectul de buget pentru 2012.

Documentul prevede ca, pentru anul 2012, regiile si companiile de stat care au inregistrat pierderi in anul precedent sau care primesc subventii sau transferuri de la bugetul de stat pentru activitatea de exploatare nu pot depasi nivelul cheltuielilor cu salariile aferente anului precedent.

Regiile si companiile care au inregistrat profit in anul precedent pot acorda cresteri salariale in 2012, dar nu mai mari decat inflatia prognozata pentru anul viitor.

Proiectia de inflatie pentru anul viitor a fost redusa recent de Banca Nationala de la 3,5% la 3%.

"In anul 2012, operatorii economici nu pot majora numarul maxim de personal prevazut prin bugetul aprobat pentru anul 2011. In cazuri temeinic justificate, respectiv in conditiile extinderii activitatii, Guvernul poate aproba cresterea numarului de personal si, in mod corespunzator, cheltuielile cu salariile la unii operatori economici", se mai arata in document.

Toate aceste restrictii au fost aplicate si pe parcursul acestui an.

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar International ca politica salariala a regiilor autonome si companiilor nationale sa fie stabilita anual, prin legea bugetului de stat.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#companiile stat inghetare salarii, #companii stat oprire angajari , #Guvernul Romaniei