Guvernul vrea sa faca prima rectificare bugetara din acest an in iulie-august

Vineri, 20 Aprilie 2012, ora 19:31
1208 citiri
Guvernul vrea sa faca prima rectificare bugetara din acest an in iulie-august

Guvernul si-a anuntat intentia de a efectua prima rectificare bugetara din acest an in semestrul II, in perioada vacantei parlamentare, elaborand deja proiectul de lege prin care solicita acordul Parlamentului pentru modificarea schemei alocatiilor bugetare.

Vacanta parlamentara este programata pentru intervalul iulie-august 2012.

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante in perioada vacantei parlamentare, prezentat vineri de catre Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul, prevede temele generale pentru care Executivul intentioneaza sa emita astfel de acte normative, printre care se afla si rectificarea bugetului de stat si a bugetului de asigurari sociale de stat pe 2012.

Pe lista mai figureaza, printre altele modificarea Codului Fiscal, masuri privind constituirea si mentinerea unui nivel minim de rezerve de titei si/sau produse petroliere, masuri privind diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de aparare, aprobarea normelor cu privire la accesul, evidenta si protectia turistilor in structuri de primire turistice, imbunatatirea sistemului de finantare a institutiilor publice de cultura finantate din venituri extrabugetare si alocatii de la buget, a sistemului de salarizare a personalului din aceste institutii, precum si imbunatatirea salarizarii personalului din institutiile si activitatile cu profil cultural.

Conform legislatiei in vigoare, Parlamentul poate adopta o lege speciala prin care sa abiliteze Guvernul sa emita ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice, pe perioada vacantei parlamentare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rectificare buget Romania 2012, #buget romania , #Guvernul Romaniei