Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul a stabilit un interval de pret de 14,9-19,2 lei/actiune, pentru oferta Transelectrica

Guvernul a stabilit un interval de pret de 14,9-19,2 lei/actiune, pentru oferta Transelectrica


Guvernul a stabilit marti un interval de pret cuprins intre 14,9 lei pe actiune si 19,2 lei pe actiune pentru realizarea subscrierilor investitorilor pe parcursul Ofertei Publice Secundare de vanzare de actiuni reprezentand 15% din capitalul social al Companiei Nationale Transelectrica, potrivit unui comunicat transmis marti de societate.

Luni, ultimul pret al actiunilor Transelectrica la Bursa de Valori Bucuresti era de 17,06 lei, astfel ca pretul minim de 14,9 lei pe actiune se situeaza sub cotatia bursiera cu 12,66%.

Oferta Publica Secundara se va derula in perioada 14-27 martie 2012, iar actiunile vor fi oferite in doua transe, respectiv Transa Investitorilor Mari (90% din totalul actiunilor oferite) pentru subscrieri a caror valoare este mai mare sau egala cu 500.000 lei si Transa Investitorilor Mici pentru subscrieri a caror valoare este mai mica de 500.000 lei.

Oferta Transelectrica este intermediata de sindicatul constituit din Banca Comerciala Romana, SSIF Intercapital Invest SA si Swiss Capital SA.

Actiunile Transelectrica au fost suspendate de la tranzactionare pe BVB marti, de la ora 9.00, tranzactionarea urmand sa fie reluata miercuri, de la 9.30.

In ultimele 52 de saptamani au fost efectuate 11.257 tranzactii cu titluri Transelectrica, in suma de 46,292 milioane lei.

Actionarii Transelectrica sunt Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri - 73,6882% din actiuni, Fondul Proprietatea - 13,4990% si alti actionari - 12,8127%.

Transelectrica este Operatorul de Transport si de Sistem din Romania, care gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta reteaua de transport care cuprinde 78 statii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA si 9.028 kilometri de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV si 750 kV, aflate in gestiunea a opt sucursale de transport

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1489 ori