Ce aduce bugetul din 2013 mediului de afaceri din Romania

Vineri, 11 Ianuarie 2013, ora 10:52
2226 citiri
Ce aduce bugetul din 2013 mediului de afaceri din Romania

Premierul Victor Ponta a prezentat joi, alaturi de echipa sa guvernamentala, proiectul pentru bugetul tarii din 2013, care prevede venituri de 46 miliarde de euro, fata de cheltuieli mai mari - 49 miliarde de euro - si un curs valutar de 4,5 lei.

La ce trebuie sa se astepte mediul de afaceri?

Proiectul de buget pentru 2013 a fost construit pe un PIB calculat la aproape 140 miliarde euro, spre deosebire de anul trecut, cand PIB-ul a fost indicat la 132,6 miliarde euro.

Din datele prezentate de Guvern rezulta pentru acest an o tinta de deficit bugetar de 2,15% din PIB.

Investitii

In primul rand, suma alocata sectorului investitional va fi mai mica. La sfarsitul anului 2011, proiectul bugetului de stat pentru 2012 aloca pentru investitii suma de 38,1 miliarde de lei. Proiectul bugetului pentru 2013, asa cum a fost prezentat joi de premierul Victor Ponta, spune ca alocarile rezervate pentru investitii sunt in valoare de 7,8 miliarde de lei (35,1 miliarde de lei), din care 2,5 miliarde de euro (11,25 miliarde de lei) vor fi din fonduri europene.

Premierul nu a mentionat daca primirea fondurilor europene depinde de indeplinirea anumitor criterii, in cadrul programelor operationale.

Promisiune: stoparea contractelor preferentiale

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat ca sursa coruptiei in companiile de stat o reprezinta sumele de bani aflate la dispozitia lor pentru a incheia contracte de investitii.

"Aceste sume, in 2011, au fost 3,4 miliarde de lei, in 2012 suma a scazut la 1,9 miliarde de lei, iar in 2013 am prevazut doar 1,8 miliarde de lei, deci o reducere sensibila, considerabila, a banilor disponibili pentru cheltuieli discretionare", a spus Liviu Voinea.

Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a declarat ca in urma controalelor efectuate la companiile de stat, s-au constatat incredintari directe, contracte preferentiale in domeniul achizitiilor serviciilor de consultanta, asistenta juridice, contracte de consultanta incheiate intre angajati ai companiilor si firme ale lor.

Reprezentantii Guvernului au declarat ca toate aceste nereguli vor fi oprite.

Tot la capitolul investitii, statul nu va mai aproba nicio finantare pentru care exista posibilitatea accesarii fondurilor europene, dupa cum a declarat premierul Victor Ponta.

Impozite

Ministrul finantelor, Daniel Chitoiu, a declarat ca incepand cu 2013 va incepe impozitarea directa, mai ales in domeniile greu de controlat si nefiscalizate, prin impozitul forfetar, dupa model francez si spaniol, in functiile de domeniile de activitate si de categoria de contribuabili (mici, mijlocii).

Ministrul a spus ca "Romania e pe unul din ultimele locuri in ce priveste gradul de colectare a veniturilor la buget, undeva la 32 - 33%, fata de o medie de 42 - 44% media europeana".

In acest context, va avea loc o "reorganizare si restructurare fundamentala a Garzii Financiare, a controlului vamal, a institutiilor care nu trebuie sa fie simpli incasatori de la cei cinstiti, ci un brat armat, un instrument de descoperire si sanctionare a celor care traiesc din evaziune fiscala."

Actiunile de control financiar vor fi efectuate o data la trei ani pentru intreprinderile mici si mijlocii si o data la cinci ani pentru marii contribuabili, dupa cum a anuntat ministrul Finantelor.

El a precizat ca, in paralel, vor fi revizuite mai multe legi importante, precum Codul Fiscal si Legea de combatere a spalarii banilor.

IMM-urile vor fi verificate financiar o data la trei ani

Datoria publica a Romaniei

Datoria publica a Romaniei se ridica la 51 miliarde euro, de la 28 miliarde euro in urma cu patru ani, Romania avand in acest an datorii scadente de 14,4 miliarde de euro, din care 1,2 miliarde euro aferente imprumutului de la FMI ?i Uniunea Europeana.

Reprezentantii guvernului au spus ca Romania are o datorie de 34,7% din PIB.

La acestea se adauga costuri totale de 14 miliarde euro pentru despagubiri aferente imobilelor nationalizate (8 miliarde euro), drepturi salariale restante pentru cadre didactice (770 milioane euro) si alti bugetari (1,4 miliarde euro) castigate in instanta, datorii ale autoritatilor locale (2,2 miliarde euro), datorii in sanatate (1 miliard euro), restituirea taxei auto (1 miliard euro).

In datele prezentate de Executiv se arata ca fiecare roman produce 7.000 euro pe an, iar statul colecteaza in medie 2.300 euro de la fiecare cetatean. La randul sau, statul cheltuieste in medie 2.450 euro pentru fiecare cetatean prin servicii precum sanatatea si educatia. O datorie de 2.500 euro a acumulat fiecare roman (rezultand din stocul datoriei), iar inca 700 de euro per ceta?ean este paguba generata de datoriile istorice.

#buget 2013 mediu afaceri, #buget 2013 companii Romania, #Victor Ponta buget Romania 2013 , #Guvernul Romaniei