Icahn: Acordul dintre Yahoo si Google ar putea avea o anumita valoare

Luni, 16 Iunie 2008, ora 11:35
1484 citiri
Icahn: Acordul dintre Yahoo si Google ar putea avea o anumita valoare

Miliardarul Carl Icahn, care a lansat, in mai, o batalie prin intermediari (proxy battle) pentru a inlocui consiliul Yahoo, dupa esuarea acordului de preluare de catre Microsoft Corp, a declarat ca afacerea dintre Yahoo si Google "ar putea avea o anumita valoare", relateaza Reuters."Chiar daca acordul cu Google nu este acelasi lucru cu o oferta de 34,375 dolari/actiune pentru Yahoo, o studiez in continuare si ar putea avea o oarecare valoare", a declarat Icahn pentru Reuters , in primele comentarii publice de la incheierea acordului de joi.


Icahn a refuzat sa precizeze daca va continua sa desfasoare batalia prin intermediari pentru a inlocui consiliul Yahoo, avand in vedere faptul ca grupul a incheiat afacerea cu Google.


Acordul dispune de provizioane extensive de "schimb de control", ce permit Google sau Yahoo sa puna capat intelegerii in cazul in care Yahoo este preluata sau o majoritate a membrilor consiliului director va fi inlocuita la intrunirea anuala a actionarilor din august.


Astfel, daca Icahn castiga batalia prin intermediari si schimba consiliul Yahoo, Google are dreptul de a se retrage dintr-o afacere pe care miliardarul o prefera ca o alternativa la preluarea integrala.


Ichan a dat de inteles ca provizioanele de control ar putea fi un motiv suficient pentru a se retrage din campania de inlocuire a consiliului Yahoo. Ca o alternativa, Icahn ar putea accepta o reprezentare minoritara in consiliu, ce nu ar determina Google sa se retraga.


Investitorul, care detine aproximativ 59 milioane actiuni, echivalent cu peste 4% din Yahoo, a spus ca un acord cu Google este preferabil alternativei propuse de Microsoft, de a prelua motorul de cautare Yahoo.