Google a colectat din greseala date personale

Sambata, 15 Mai 2010, ora 19:07
2154 citiri
Google a colectat din greseala date personale

Google a recunoscut ca vehiculele folosite pentru serviciul sau de cartografiere a strazilor, Street View, folosit si in Romania, au colectat din greseala, timp de cativa ani, date personale pe care oamenii le-au transmis prin intermediul retelelor wireless nesecurizate, informeaza NewsIn.

Google nu a specificat ce fel de date au fost culese, dar ar putea fi vorba despre emailuri sau detalii despre site-urile vizitate de o persoana. Sistemul Street View a fost folosit in peste 30 de tari, inclusiv in Romania.

Google a declarat ca "regreta profund aceasta eroare" si ca pune capat colectarii de date prin acest program. In plus, va avea grija sa fie sterse datele private colectate de masinile folosite pentru a fotografia si a colecta informatii publice transmise prin sisteme wireless. Serviciul de cartografiere online era destinat utilizatorilor de telefoane mobile.

Street View permite utilizatorilor sa aiba o vedere panoramica a strazilor prin Google Maps, putand fi folosit ca un sistem de ghidare prin orase precum New York, Paris sau Hong Kong.

Google a precizat ca si-a dat seama de aceasta inadvertenta saptamana trecuta, cu ocazia unui audit facut la cererea autoritatilor germane referitor la securizarea datelor colectate prin programul Street View.

Colectarea de informatii despre retele wireless prin Street View, care a inceput in 2006, a starnit controverse in special in Germania. Google insista atunci ca datele colectate se refera numai la numele retelelor WiFi si la adresele MAC, adica numarul unic alocat unui sistem precum un router WiFi.

Un reprezentant al Google a incercat sa minimalizeze gravitatea erorii comise, explicand ca numai "fragmente" de informatii ar fi putut fi interceptate.

"Masinile noastre sunt in miscare. Trebuie ca cineva sa foloseasca reteaua cand masina trece prin fata ei. Echipamentul WiFi al masinilor noastre schimba automat frecventa de circa cinci ori pe secunda. In plus, n-am colectat informatii trecand pe langa retele wireless securizate si protejate cu parole", a spus reprezentantul Google.

In total, Google estimeaza la 600 de gigaocteti cantitatea totala de date colectate din greseala din 2006, adica echivlanetul unui hard-disk de capacitate curent?.

Confruntat cu acuzatii ca hotii s-ar putea folosi de imaginile unor case particulare pentru a-si stabili tinte pentru spargeri sau ca fotografiile oamenilor au fost publicate fara consimtamantul lor, Street View deja "blura" chipurile oamenilor si placutele de inmatriculare.

Tarile prin care circula masinile Street View sunt SUA, Canada, o mare parte din Europa (Franta, Germania, Marea Britanie, Spania, Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburg-Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Suedia, Elvetia), precum si Australia, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Macao, Noua Zeelanda, Singapore, Taiwan, Brazilia, Mexic si Africa de Sud.

#date, #google, #informatii, #personale , #stiri Google