Digitalizarea cartilor de catre Google, analizata de justitia americana

Vineri, 19 Februarie 2010, ora 12:33
1345 citiri
Digitalizarea cartilor de catre Google, analizata de justitia americana

Acordul incheiat de Google, edituri si autori in 2008 in legatura cu digitalizarea a milioane de carti a suscitat discutii si critici, joi, la o audiere la o instanta new-yorkeza, care are misiunea de a se pronunta asupra legalitatii intelegerii.

Judecatorul federal Denny Chin, care trebuie sa stabileasca daca acordul este "corect", a avertizat inca de la inceputul audierii ca nu intentioneaza sa se pronunte asupra problemei imediat, preferand sa mentina o atitudine deschisa pentru a "digera" toate argumentele, precizeaza Mediafax.

Inainte de a audia partile acordului, Google si asociatiile de editori si scriitori, precum si argumentele Departamentului american de Justitie, care se opune acordului, judecatorul a permis expunerile a cinci partizani ai acordului si a 20 de organizatii care i se opun.


"Multe dintre cartile noastre cad in paragina", a explicat decanul bibliotecilor Universitatii Michigan, Paul Courant. In lipsa proiectului Google, numeroase opere nu ar mai putea fi inchiriate pentru a fi lecturate, a adaugat el.


Presedintele federatiei americane a persoanelor cu deficiente de vedere, Mark Maury, a explicat ca Google trebuie isi poata derula in bune conditii proiectul "pentru a oferi acces la milioane de carti" si nevazatorilor, prin lecturarea lor pe computer.


"Alianta pentru carte deschisa", care regrupeaza rivalii Google care se opun acordului - cum ar fi Amazon, Microsoft si Yahoo! -, a facut cunoscut ca "Google a obtinut de facto o licenta exclusiva care ii ofera un avantaj enorm in fata altor motoare de cautare si nu prin intermediul mecanismelor normale de piata, ci in urma preluarii drepturilor de autor si a tentativelor de manipulare a procedurilor judiciare".


In timpul audientei, un jurist al Microsoft, Tom Rubin, a explicat ca acordul in vigoare permite Google "sa exploateze in beneficiul propriu toate cartile publicate din 1923 pana in prezent" si ii ofera acces la toate operele orfane, ale caror detinatori de drepturi nu sunt cunoscuti, ceea ce "nu faciliteaza concurenta".


In centrul dezbaterii se afla proiectul Google Books, nascut din ideea "crearii unei baze de date online a tuturor cartilor din lume".


Pentru a pune capat proceselor care i-au fost intentate in 2005 de sindicatul autorilor si Asociatia editorilor americani, Google a incheiat cu acestea un acord care prevedea varsarea sumei de 45 de milioane de dolari pentru despagubirea autorilor si editorilor ale caror lucrari au fost digitalizate fara permisiune.


In plus, acordul mai presupunea si deschiderea unui fond dispunand de suma de 30 de milioane de dolari pentru a plati detinatorii drepturilor care accepta ca operele lor sa fie digitalizate.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Digitalizare, # carti, # google, # justitie , #stiri Google